Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

O tânără din Vrancea a vrut să plece în Italia cu un buletin fals


O vrânceancă a vrut să iasă din țară cu un buletin fals. Documentul a costat-o 150 de euro. Tânăra a fost prinsă de polițiștii de la Vama Borș. Vrânceanca a recunoscut că documentul este fals și a spus că și l-a procurat de la o femeie, contra sumei de 150 euro.
Ea a susținut că și-a pierdut buletinul și pentru că vroia să ajungă urgent în Italia, și-a cumpărat unul fals. „În data de 16.01.2016, ora 01.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat la ieșirea din țară, călătorind ca pasageră într-un autoturism condus de un cetățean român, o femeie care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, motiv pentru care au demarat cercetările. În urma verificărilor efectuate de lucrătorii noștri, s-a stabilit că documentul prezentat la control este fals, acesta neîndeplinind condițiile de formă și fond al unuia autentic. Totodată, s-a stabilit că femeia este cetățean român, se numește Florentina S., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în județul Vrancea. Românca a declarat că și-a procurat acest document de la o conațională, contra sumei de 150 de euro, și a recurs la această metodă deoarece și-a pierdut cartea de identitate și intenționa să ajungă în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă. Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză și cercetarea acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-o informare a poliției de frontieră Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?