Formația de baschet Under 20 a CSM 2007-LPS Focșani a participat marți la cel de-al patrulea turneu al fazei de calificare a Campionatului Național, turneu care s-a desfășurat la București. În Capitală, elevii profesorilor Mircea Petrișor și Petruț Mihai au obținut o victorie, 107-74 cu ACS Baller București și au pierdut un meci, 84-82 cu formația Colegiului Național Aurel Vlaicu București. Focșănenii sunt calificați, practic, la turneul final (Final Four), ca și în ediția trecută de campionat la capătul căreia au devenit vicecampioni ai României la Under 20. Antrenorii echipei focșănene au avut la dispoziție un lot puternic, alcătuit din Radu Vârnă, Marius Ciotlăuș, Mădălin Potcoavă, Alexandru Marinică, Gabriel Pârjolescu, Åerban Bălan-Halici, Andrei Sava, Daniel Tudorache, Flavian Avram, Valentin Popa.