Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Avarie la un cablu submarin în Baltica: Anchetă de „sabotaj” asupra unui petrolier provenit din Rusia (poliţia finlandeză)

            Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o „flotă fantomă”, de implicare în deteriorarea unui cablu electric submarin între Finlanda şi Estonia cu o zi înainte, relatează AFP.

            Nava, care arbora pavilionul Insulelor Cook, transporta „benzină fără plumb încărcată într-un port rusesc”, a declarat Sami Rakshit, directorul general al serviciilor vamale finlandeze, într-o conferinţă de presă. Poliţia a deschis o anchetă pentru „sabotaj în formă agravată”, a adăugat Robin Lardot de la Biroul Naţional de Anchetă.

            Poliţia finlandeză a anunţat de asemenea că a confiscat petrolierul Eagle S. „Ne-am urcat deja la bordul navei, am vorbit cu echipajul şi am adunat dovezi”, a declarat Robin Lardot. Nava se află în prezent în largul coastei Peninsulei Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki, după intervenţia unei nave de patrulare finlandeze.

            Anterior în cursul zilei de joi, preşedintele finlandez Alexander Stubb a cerut pe platforma X să se elimine riscurile cauzate de navele „flotei fantomă” ruse. Acest incident survine la puţin mai mult de o lună de la ruperea a două cabluri de telecomunicaţii în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică.

            În ziua de Crăciun, interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia s-a deconectat de la reţea, a anunţat operatorul finlandez Fingrid. Intervievat de media finlandeză Yle, Arto Pahkin, şeful operaţiunilor de la Fingrid, a spus că „nu poate fi exclusă posibilitatea unui sabotaj”. Alimentarea cu energie electrică a finlandezilor nu a fost afectată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?