Laurențiu Marin este noul director al societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani. Societatea a fost condusă până acum de Adrian Vulpoiu, care însă a fost ales în funcția de viceprimar al municipiului la ședința Consiliului Local care a avut loc săptămâna trecută. Schimbarea conducerii la societatea de salubrizare are loc într-o perioadă delicată, când se face transferul activității de colectare a deșeurilor către noul operator Polaris M. Holding. “Numirea în această funcție mă obligă și mă onorează. În primul rând vreau să-i mulțumesc pentru încredere domnului primar Cristi Misăilă dar și domnului viceprimar Adrian Vulpoiu, care a condus această societate în ultimii ani. Îi asigur pe focșăneni că, deși este o perioadă dificilă, de tranziție până când colectarea deșeurilor va fi asigurată de noul operator de salubrizare, oamenii noștri vor fi în teren pentru a colecta gunoiul până la 31 decembrie. Vom face toate demersurile pentru ca transferul către noua societate să nu le creeze disconfort și să beneficieze de servicii de calitate în continuare. Sunt convins că, împreună cu salariații de la Salubrizare și Servicii Publice, vom reuși să menținem curățenia stradală în orașul nostru și să realizăm și celelalte activități de reparații a infrastructurii rutiere din Focșani”, ne-a declarat directorul Laurențiu Marin.
Acesta a fost deputat PSD de Vrancea în perioada 2022-2024, când a fost și secretarul Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților. Anterior a fost consilier județean PSD și inspector șef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.