Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Conducerea Tribunalului Vrancea, despre Muzeul Viei și Vinului: „Activităţile contribuie la păstrarea vie a tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţii”

Comunicat de presă:

Conducerea Tribunalului Vrancea, reprezentată de preşedinte – judecător Dinu Jelea şi vicepreşedinte – judecător Iolanda Bejenaru, a participat pe 20 decembrie 2024 la deschiderea Muzeului Viei şi Vinului, amenajat în fosta clădire a instanţelor focşănene, din strada Cuza Vodă nr.8.

Această clădire datează încă din anul 1909, când, pe locul numit „chetrele de moară”, a început construcţia actualului Muzeu al Viei şi Vinului, care a fost inaugurată la 2 aprilie 1912. Până în anul 2012, în această clădire au funcţionat Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani.

Redarea în circuitul civil a acestei clădiri ne bucură şi apreciem că activităţile culturale derulate aici contribuie la păstrarea vie a tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţii vrâncene, mai vechi sau mai noi, şi la educaţia şi atragerea spre cultură a tinerei generaţii.

Salutăm, de asemenea, organizarea Salonului de grafică Satirică MILCOVERITAS şi mulţumim organizatorilor şi domnului manager Valentin-Romeo Muscă pentru invitaţia adresată de a participa la evenimentele programate în această zi.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?