Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Nicușor Halici: Noul spital, tot mai aproape de a deveni realitate!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a anunțat căechipa care lucrează la proiectul privind construirea noului spital județean din Focșani, a încărcat cererea de finanțare în platforma Programului Național de investiții în infrastructura unităților spitalicești. Noul spital județean de urgență are o valoare estimată de peste 250 milioane de euro.

“Suntem tot mai aproape de a începe efectiv construcția noului spital județean! Echipa care a lucrat la proiectare a finalizat proiectul tehnic, iar consultanții și echipa din Consiliul Județean au muncit non-stop și în această dimineață au reușit să finalizeze întreaga documentație și să încarce cererea de finanțare în platforma Programului Național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, pentru a asigura finanțarea efectivă a construcției noului spital, care are o valoare totală de peste 250 milioane de euro.

Sper într-o continuitate a guvernării, dar mai ales a prioritizării banilor românilor către investiții esențiale, Spitalul din Focșani fiind una dintre aceste investiții, de care vrâncenii au mare nevoie și pe care o așteaptă de mult prea mult timp.

Voi depune toate eforturile și voi face toate demersurile pentru ca evaluările tehnice ale proiectului să fie realizate în cel mai scurt timp și să avem finanțarea asigurată, astfel încât în anul 2025 să începem construcția noului spital. Doamne ajută!”, a anunțat președintele Nicușor Halici.

Potrivit proiectului, noul spital județean va cuprinde cele mai importante secții funcționale: Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), un bloc operator modern cu 15 săli de operații pentru toate specialitățile medicale, 2 săli de intervenții obstetrică-ginecologie, 1 sală intervenții angiografie și alte săli de investigații medicale specializate, practic tot ceea ce înseamnă ”inima spitalului”. De asemenea, Spitalul va fi dotat cu heliport, pentru decolarea și aterizarea elicopterelor în cazuri de urgențe medicale.

Proiectul noului Spital Județean din Focșani, un concept apărut în anul 2017, care a început să prindă contur în anii 2018-2019, se apropie în sfârșit de etapa de construcție, reprezentând un angajament important pentru modernizarea infrastructurii medicale în județul Vrancea și pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?