Ediția: Vineri 20 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Vineri 20 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO! Muzeul de Științe ale Naturii se va redeschide mâine

Muzeului de Științe ale Naturii va fi redeschis publicului mâine. Redeschiderea va avea loc la ora 10.00, în prezența mai multor invitați.
„Vă invităm sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 10:00, la redeschiderea Muzeului de Științe ale Naturii, găzduit în Casa Tatovici, monument istoric situat pe strada Cuza Vodă nr. 35. Vă așteptăm cu drag!“, se arată în invitația Muzeului Vrancei, instituție care are în subordine Muzeul de Științe ale Naturii.

Imobilul în care funcționează Muzeul de Științe ale Naturii a fost reabilitat și modernizat în cadrul proiectului „Consolidare și restaurare Secția de științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici” și a fost finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea totală a proiectului a fost de 11.589.292 lei, din care cofinanțarea CJ Vrancea a fost de 230.336 lei.

Casa Tatovici, amplasată vizavi de Biserica Catolică, este una dintre clădirile de referință din municipiul Focșani, ce păstrează specificul orașului românesc de secol al XIX-lea. Lucrările sunt realizate de Asocierea reprezentată de Research Consorzio Stabile Societate Consortile A.R.L, în calitate de lider de asociere.

Societatea Consorzio Stabile are un portofoliu bogat, sens în care este menționată restaurarea Palatului Regal din Caserta, fostul Cinema Radar și fostul Hotel Savoia – Monopoli, Palazzo Citterio – Grande Brera – Milano și Castelul feudal din Grottole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?