Primăria Străoane va reabilita și asfalta mai multe drumuri agricole din localitate. În acest sens a scos la licitație obiectivul de investiții „Modernizare drumuri agricole, Comuna Străoane, județul Vrancea”, finanțat prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală – Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Valoarea investiției este de peste 4,5 milioane de lei, urmând a fi reabilitate: drumul agricol 1 Podul Repezii, în lungime de 3,565 km; drum agricol 2 Muncelu (0,704 km); drum agricol 3 Dumbrava (2,688 km); drum agricol 4 Țarnă (1,089 km); drum agricol 5 Podișor (2,923 km); drum agricol 6 Văleni (0,189 km).
De menționat că platforma drumurilor are o lățime de 4,00 m, partea carosabilă – 3,50 m și acostamentele – 2 x 0,25 m. „În prezent drumurile agricole din zona viticolă a comunei Străoane sunt cu împietruiri superficiale pe anumite porțiuni și de pământ în amestec în cea mai mare parte și nu au capacitatea portantă necesară traficului.
Drumurile sunt practicabile atât timp cât umiditatea este foarte mare. Aceste condiții dificile de circulație îngreunează desfășurări ale proprietarilor de terenuri agricole și viticole.
Problemele sunt amplificate de mai mulți factori: lipsa unei rute ocolitoare pentru traficul utilajelor agricole îngreunează circulația pe drumul național DN 2L; accesul îngreunat la principalele obiective economice, sociale și la exploatațiile agricole; lipsa de interes din partea unor investitori în dezvoltarea activităților economice în zonă; intervenția greoaie a mijloacelor de intervenție în caz de urgență”, se arată în descrierea investiției.