Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa marchează o premieră naţională, devenind primul spital de stat din România care dispune de sistemul robotic Rosa, cea mai avansată tehnologie pentru intervenţii chirurgicale de protezare a genunchiului, investiţie de aproape 19 milioane de lei, au informat marţi reprezentanţii instituţiei medicale. Achiziţia, în valoare totală de 18.910.290 lei, a fost realizată cu fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Constanţa. „Până în prezent, cu ajutorul sistemului Rosa, au fost efectuate 88 de intervenţii de protezare, toate finalizate cu rezultate excelente”, mai reiese dintr-un comunicat de presă transmis de SCJU Constanţa.
Investiţia include: sistemul robotic de protezare articulară ROSA, destinat intervenţiilor de protezare a genunchiului; un aparat de radiologie cu braţ C, de înaltă precizie care permite realizarea reconstrucţiei tridimensionale intraoperatorii; două mese de operaţie specializate pentru ortopedie şi traumatologie, echipate cu accesorii de ultimă generaţie. „Noile dotări transformă secţia clinică de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul SCJU Constanţa într-un centru de excelenţă pentru chirurgia ortopedică, (…). Sistemul robotic Rosa este conceput pentru a asista chirurgii ortopezi în realizarea intervenţiilor de protezare de genunchi, oferind cel mai înalt grad de precizie”, reiese din comunicat.
În cadrul Programului Naţional de Ortopedie, tratamentele chirurgicale şi protezele, inclusiv cele implantate cu ajutorul sistemului Rosa sunt gratuite pentru pacienţii asiguraţi, fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Sistemul Rosa este utilizat de doar câţiva ani în Europa şi reprezintă un standard de excelenţă în chirurgia ortopedică.