Un tânăr de 23 de ani din Vrancea a fost acuzat de tăinuire, după furtul unor bijuterii din aur din locuința unei femei. Fapta avusese loc în urmă cu 4 ani, în noiembrie 2020, când un alt tânăr, rudă cu partea vătămată, îi sustrăsese acesteia diverse bijuterii din aur, în valoare declarată de 20.000 de lei. Mai departe, câteva bijuterii fuseseră amanetate de hoț la diverse case de amanet, iar restul au fost înmânate tânărului acuzat de tăinuire.
Mai mult, acesta și amicul său au amanetat și restul bijuteriilor, pentru care au primit suma de 8.000 de lei, împărțită în mod egal. Cercetările demarate în cauză au indicat persoana autorului furtului, care de altfel avea mai multe fapte comise, fiind și condamnat la 5 ani și o lună de închisoare cu executare. Și, mergând pe fir, anchetatorii au descoperit și că acesta avusese un ajutor la amanetarea bijuteriilor.
De aici, tânărul a fost condamnat pentru tăinuire la 2.250 amendă penală, reprezentând 225 de zile-amendă, „suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei”. Și, chiar dacă proprietara bijuteriilor nu a avut pretenții de la acesta, conform deciziei instanței, inculpatul, „fiind în culpă procesuală”, mai are de plătit și „750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: MART PRODUCTION – https://www.pexels.com/ro-ro/