Autoritățile din Năruja au în intenție să construiască un centru de zi pentru copiii aflați în situatie de risc de separare de părinți, investiție pentru care finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală estimată a unui contract scos la licitație pentru executarea lucrărilor este de 1.806.197,21 lei, investiția urmând a fi realizată pe un teren situat în Podu Nărujei.
Explicația este că obiectivul principal al proiectului este „prevenirea separării copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională pentru copii”.
Totodată, în centru se vor asigura și activități de sprijin, consiliere și educare pentru părinți. Conform specificațiilor, centrul va avea o suprafață construită desfășurată de 260 mp, cu regimul de înălțime de parter, și va fi destinat deservirii unui număr total de 42 de copii.
Centrul va fi „vecin” cu gradinița din zonă, dar și cu școala – care este nefuncțională, iar „pe lângă aceste construcții se mai află încă două corpuri de clădire și un teren de sport – una dintre clădiri are funcțiunea de vestiare, având regimul de înălțime de parter, iar cealaltă are regimul de înălțime de P+1E și funcțiunea de școală primară”.
În ceea ce privește viitoarea clădire, care urmează a găzdui centrul, aceasta va avea 2 săli multifuncționale, un cabinet pentru psiholog, un birou și un oficiu, grupuri sanitare distincte pentru copii, pentru personalul administrativ și pentru persoanele cu dizabilități, un spațiu tehnic, spații de circulație și anexe.