Elevii Școlii din Pitulușa au marcat, vineri, 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. În cadrul evenimentului, care a fost organizat în parteneriat cu Centrul de zi „Dănuț”, elevii au interpretat poezii, cântece patriotice, dar și piese de teatru.
„Aniversarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită, vineri, de elevii Școlii Gimnaziale Pitulușa, în parteneriat cu Centrul de Zi Dănuț Broșteni. Elevii au pregătit un program artistic amplu, din care nu a lipsit poezia, teatrul, cântecele patriotice, portul tradițional românesc, jocul și voia bună. Ei au vorbit în sceneta «Cuza Vodă-la sfat» despre Unire, cu personajele Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Moș Ion Roată, etc. La sfârșitul programului s-au prins în Hora Micii Uniri încinsă pe podul de peste legendarul Milcov, cu mic cu mare, alături de profesori, părinți și oficialitățile comunei Broșteni”, se arată într-un comunicat de presă semnat de reprezentanții școlii Pitulușa.