Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO! FOTO! S-au aprins luminile de sărbători în Focșani

În această seară, în Focșani s-au aprins luminițele pentru Sărbatorile de Iarnă.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui spectacol special organizat de Primăria Municipiului Focșani, care a început de la ora 17.00, având invitați de la Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Corul Pastorala și pe tinerii artiști ai Liceului de Artă “Gh. Tattarescu”.

Butonul pentru aprinderea luminițelor a fost apăsat de primarul tinerilor din Municipiul Focșani, Lavinia Alessandra Sima, spectacolul fiind prezentat de actorul Sorin Francu.

În public, alături de cei prezenți la eveniment, s-au aflat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă.

„Dăm startul Sărbătorilor de Iarnă în Focșani, Orașul Unirii.
Într-o zi de mare sărbătoare pentru toți românii, Sf. Andrei, am aprins luminițele de Crăciun pentru a aduce Magia Sărbătorilor în Municipiul Focșani.

O seară minunată, în care ne-am bucurat de un spectacol special cu tinerii artiști ai Liceului de Artă “Gh. Tattarescu”, Corul Pastorala și invitații îndrăgiți de la Ansamblul Țara Vrancei. O mare atracție pentru copii au fost personajele din povești, care au dansat și s-au fotografiat cu cei mici.

Vă așteptăm în luna decembrie la evenimentele speciale pregătite pentru a ne bucura împreună de Sărbătorile de Iarnă.
Avem Târg de Crăciun, avem patinoar, iluminat festiv în oraș și o lună plină de evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură din Municipiul Focșani”
, este anunțul făcut, pe Facebook, de Primăria Focșaniului.

Târgul de Crăciun este amenajat în centrul Grădinii Publice și va deveni centrul distracției din Municipiul Focșani până la începutul lunii ianuarie 2025.
Potrivit Primăriei Municipiului Focșani, târgul va avea zone dedicate producătorilor și meșterilor populari, fiind pregătită și o zonă tematică dedicată Sărbătorii Crăciunului, cât și zone de petrecere a timpului liber.

În Piața Unirii este deja asamblat patinoarul, iar în zonele special pregătite au fost amplasate carusel, trenuleț, mașinuțe divertisment.


Evenimentele se vor derula în perioada 30 noiembrie 2024 – 08 ianuarie 2025.

„Sărbătorile de Iarnă 2024” vor fi organizate în locațiile Piața Unirii, Grădina Publică, parcare Casa de Cultură „Leopoldina Bălănuță”, potrivit anunțului făcut de Primăria Municipiului Focșani.

Foto: Primăria Municipiului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?