Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în restul ţării. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.
Astfel, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15 – 20 cm. De asemenea, în perioada 28 noiembrie, ora 22:00 – 30 noiembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre vest şi nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania şi Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) şi pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local şi ninsori sau lapoviţă. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 10 – 20 l/mp, iar cu precădere la munte şi în sud, pe arii restrânse, peste 25 – 30 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40 – 60 km/h. Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest şi sud, unde vor fi viteze de 45 – 55 km/h, iar la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.