Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a declarat la ieșirea din secția de votare că a ales normalitatea, un președinte care să îi unească pe români, un președinte care să asigure condițiile de dezvoltare economică a țării care să îi determine pe românii din diaspora să se reîntoarcă acasă.
„Am votat pentru normalitate în primul rând, pentru un președinte care să-i reunească pe toți românii, fie că vorbim de românii din țară, fie că vorbim de cei din diaspora. Am votat pentru un președinte care să aducă acel echilibru și acea dezvoltare, care să îi aducă în țară pe cei plecați de foarte mult timp și de care avem foarte multă nevoie, pentru că nu vom putea dezvolta cu resursele financiare pe care astăzi le are România, într-un ritm rapid, cum este de exemplu autostrada Moldovei A7 care prinde tot mai mult contur. Avem nevoie de câți mai mulți semeni de-ai noștri, din diaspora și atunci avem nevoie de un președinte care să construiască și să dezvolte o echipă funcțională, constituțională, guvernamentală și parlamentară, care să crească veniturile românilor și aceștia să se reîntoarcă în România“, a precizat președintele Nicușor Halici.