Primăria Tătăranu va construi mai multe locuințe sociale. Lucrările vor fi realizate de societățile Troia Premium Construct SRL și Proconstruct SRL, valoarea totală a investiției fiind de 18,7 milioane de lei. Decizia de a construi aceste locuințe a fost luată ca urmare a numărului ridicat de cereri în acest sens.
Investiția se va derula prin intermediul proiectului „Proiectare și execuție Construire locuințe sociale, amenajare teren, parcare și împrejmuire, comuna Tătăranu, județul Vrancea”, fiind propusă „construirea a 2 corpuri de clădire, identice, cu funcțiunea de locuință colectivă și a unui corp cu funcțiunea de centrală termică. Regimul de înălțime propus va fi de parter și 2 etaje.
Acoperișul va fi de tip șarpantă din lemn ce se va încastra în centurile/ grinzile de contur. Învelitoarea va fi realizată din tablă fălțuită. Noile construcții vor fi realizate pe cadre de beton armat, cadre formate din stâlpi și grinzi din beton armat. Închiderile exterioare cât și compartimentările interioare vor fi realizate din blocuri de zidărie ceramică.
Sunt prevăzute închideri din tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant, în cazul ușilor și a ferestrelor exterioare, și din MDF în cazul ușilor interioare”, se arată în descrierea investiției. Aici se explică și că numărul de cereri de locuințe din partea familiilor care constituie cazuri sociale depășește numărul spațiilor locative deținute de către primărie.
Necesitatea investiției este justificată și de insuficiența numărului dotărilor și programelor destinate personelor care necesită asistență socială, iar odată cu implementarea proiectului vor fi generate o serie de beneficii. Este vorba, pe de o parte, de îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, prin crearea de noi spații de locuințe sociale.
Totodată, se urmărește dezvoltarea infrastructurii de bază din zonă prin crearea de noi căi de acces și de rețele de utilități. Durata de realizare a serviciilor de proiectare va fi de 2 luni de la emiterea ordinului de începere, iar durata de execuție efectivă a lucrărilor va fi de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.