Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Vidra. Sistemul de alimentare cu apă va fi modernizat și extins

Primăria Vidra modernizează și extinde sistemul de alimentare cu apă din localitate. În acest sens a scos la licitație servicii de proiectare, verificare de proiect, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor din partea proiectantului pentru obiectivul de investiție, valoarea fiind estimată la peste 10 milioane de lei.

Expertiza realizată pentru realizarea acestei investiții propune diverse lucrări, de la reabilitarea și repunerea în funcțiune a sursei de alimentare cu apă Măgura (gravitațională și cu debit constant, netributară regimului pluviometric), la reabilitarea și reechiparea forajelor din zona Prundul Morii sau renunțarea la pomparea direct, direct din foraje și realizarea unui rezervor tampon, cu stație de pompare, pentru forajele din zona Prundul Morii.

Totodată, se urmărește reabilitarea, înlocuirea instalațiilor hidraulice și repunerea în funcțiune, a tuturor rezervoarelor din gospodăria de apă – Dealul Dumei; înlocuirea completă a conductei existente de alimentare cu apă, a rețelei de distribuție, dintre gospodăria de apă a comunei Vidra și satul Scafari, în lungime de 2.290 ml.

Lucrările vizează și înlocuirea completă a conductei existente de alimentare cu apă, a rețelei de distribuție, dintre gospodăria de apă a comunei Vidra și satul Vidra (piața Vidra) în lungime de 1.420 ml; realizare rețea distribuție, pe strada Țărnii, în lungime de 2.210 ml; realizare rețea distribuție, pe strada Nordului, în lungime de 630 ml.

Nu în ultimul rând, se au în vedere reechiparea hidraulică a celor 8 cămine de vizitare, de vane, de pe rețeaua de distribuție apă potabilă existentă; reechiparea hidraulică (înlocuire apometre de branșament, existente) ale beneficiarilor; reabilitarea forajului F1, Tichiriș; extinderea sistemului de captare Tichiriș, prin realizarea puțului săpat, cu drenuri radiale și a instalațiilor aferente.

          De asemenea, în documentație se arată că este necesară reabilitarea gospodăriei de apă dealul Ruget. „Pentru modernizarea gospodăriei de apă din dealul Ruget se propune dezafectarea rezervoarelor existente și realizarea unui rezervor nou, din beton armat, turnat monolit, radial, suprateran, cu volumul de 200 mc, cuplat cu o cameră a vanelor.

În camera vanelor, se propune montarea a două filtre rapide, cu mediu de filtrare nisip cuarțos și antracit. Distribuția debitului de alimentare cu apă se va realiza gravitațional, prin rețeaua de distribuție existentă”, se arată în expertiza tehnică a investiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?