Un groaznic accident rutier, cu două autoturisme implicate, s-a produs noaptea trecută pe DN 2L. În urma impactului dintre cele două mașini, una dintre ele a luat foc și doi tineri de 17 și 21 de ani, care se aflau în interior, n-au mai avut nicio șansă. În celălalt autoturism se aflau trei persoane: două tinere în vârstă de 21 de ani, care au fost rănite în accident, iar cea de a treia persoană a scăpat nevătămată, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, detalii și imagini AICI (LINK!)
„La data de 16 noiembrie a.c., la ora 23:17, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Vrancea au fost sesizați prin SNUAU 112 despre un eveniment rutier, pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din orașul Panciu.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Străoane-Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat in derapaj și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de o tânără, de 21 de ani, din Panciu.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, rezultând decesul șoferului și al pasagerei, de 17 ani, ambele victime fiind găsite carbonizate in autoturism.
În celălalt autoturism au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite ușor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Tânăra șoferiță de 21 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă” , a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.
Cele două tinere rănite au primit primele îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, potrivit unui comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:
„La ora 23.17, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în orașul Panciu, două autovehicule implicate, unul din autovehicule a luat foc.
La solicitare au fost direcționate două ambulanțe SAJ tip B2 și C2 și modulul SMURD.
Au fost identificate patru victime: două victime fără semne vitale, carbonizate, în vârstă de 17 ani și 21 ani.
Două victime în vârstă de 21 ani, de sex feminin, cu politraumatism prin accident rutier, au primit primele îngrijiri medicale și au fost preluate și transportate la Camera de gardă Panciu.
Din camera de gardă victimele au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.”