Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Premii importante pentru elevii participanți la Festivalul Toamnei pe Valea Râmnei

          Elevii care au participat la Festivalul Toamnei pe Valea Râmnei, derulat de Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Gugești, au câștigat premii la toate secțiunile festivalului. Conform datelor furnizate de unitatea școlară, proiectul educațional județean este o manifestare artistică care se dorește a deveni un reper cultural anual pentru județul nostru.

Proiectul Festivalul Toamnei pe Valea Râmnei este o extinderela nivel județean a unui proiect local cu tradiție în comunitatea școlară din localitatea Gugești, anul acesta având ca temă familia și tradiție românească. Lucrările înscrise în concurs la cele două secțiuni cu participare indirectă și fotografie, deja evaluate, au fost premiate în ziua festivalului, când au fost evaluați și premiați și concurenții înscriși la cele trei secțiuni cu participare directă.

Ne bucurăm că activitatea propusă de noi a avut ecou în rândul școlilor vrâncene. Cu siguranță edițiile viitoare vor fi din ce în ce mai numeroase, căci noi, cadrele didactice, suntem toți conștienți de importanța implicării elevilor în activități extracurriculare.

Aceste activități sunt instrumente foarte prețioase în conturarea profilului valoric al elevilor noștri”, a declarat Anca Violeta Grecu, directorul Școlii Gimnaziale Gugești, unul dintre coordonatorii proiectului.

Am avut ocazia să ne delectăm atât cu recitări ale unor poezii inspirat alese de către cadrele didactice coordonatoare, cât și cu cântece populare care au povestit despre dragostea de familie, tradiție sau neam istoric. Am încercat, prin această primă ediție a Festivalului Toamnei pe Valea Râmnei, să promovăm valorile tradiționale românești.

Am fost plăcut impresionați de entuziasmul și seriozitatea cu care s-au implicat în activitate elevii, cadrele didactice și părinții, deopotrivă. Simțim că ne-am atins scopul: acela de a readuce sub lumina reflectoarelor importanța educației nonformale a elevilor din România”, a spus și profesoara Alina Maria Mirică.

Am avut, desigur, alături de noi în acest demers mai mulți parteneri, atât din cadrul comunității locale, cât și de la nivel județean. Este vorba despre Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local al comunei Gugești, Biblioteca Comunală Gugești, Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” Dragosloveni și Parohia Gugești III, alături de Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române”, a precizat și profesorul Rică Zaharia, responsabilul care coordonează departamentul comunicare în cadrul proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?