Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Apel pentru DONAREA DE SÂNGE din toate grupele


Criza de sânge la nivelul județului Vrancea se acutizează pe zi ce trece. Deși conducerea Centrului de Tranzfuzie Sanguină (CTS) Vrancea a făcut apel către vrânceni să vină să doneze, chiar în nenumărate rânduri, numărul donatorilor nu a crescut. Astfel, zilnic, la CTS nu vin mai mulți de 10-15 donatori, iar probleme cu sângele sunt la toate grupele.
Medicul Mioara Hanță, directorul instituției spune că lipsa sângelui a devenit o problemă foarte gravă, în condițiile în care spitalele solicită mereu sânge pentru pacienți. „Avem mare nevoie de sânge. Cu toate grupele sunt probleme, mai ales cu grupa B. Donatori vin puțini în fiecare zi. Nu știu ce să mai facem. Fac iarăși apel la vrânceni să vină să doneze, mai ales că acest lucru este benefic pentru sănătate”, ne-a declarat medicul Mioara Hanță.
Cei care vor să salveze vieți se pot duce la CTS Vrancea de luni până vineri, între orele 8.00-12.00, pentru a dona sânge. Însă, nu toate persoanele sunt primite la donare.

Cum poți deveni donator de sânge

Donatorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să aibă între 18 și 60 de ani, femeile trebuie să cântărească cel puțin 57 de kilograme, bărbații cel puțin 60 de kilograme; trebuie să aibă tensiunea arterială sistolică cuprinsă între 100 și 180 mmHg, iar pe cea diastolică între 60 și 100 mmHg; nu trebuie să fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale sau să nu urmeze tratament medicamentos.
Foarte important de reținut este că în dimineața donării de sânge se poate mânca un mic dejun format dintr-un ceai, o cafea, biscuiți, dar și ceva dulce, de exemplu o eugenie. După donare, este recomandat repausul și consumul de alimente bogate în fier, cum ar fi ficatul de porc, vită, etc.
Persoanele care donează beneficiază pe lângă un set de analize medicale, de șapte bonuri de masă, în valoare de aproximativ 70 lei, și reducere la transportul public în comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?