Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și FOTO: Ar putea fi demolată clădirea Consiliului Județean Vrancea? Ce spune Nicușor Halici

          Imobilul în care a funcționat până în urmă cu câteva săptămâni Consiliul Județean Vrancea ar putea fi demolat deoarece soluțiile propuse pentru consolidare și reabilitare sunt extrem de costisitoare, iar spațiul este inadecvat și insuficient pentru desfășurarea activităților în bune condiții de către cei 140 de funcționari ai instituției. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul unei conferințe de presă în care a făcut o scurtă descriere a stării în care se află Corpul A (în care a funcționat Consiliul Județean Vrancea) din cadrul Palatului Administrativ.

          El a prezentat și mai multe fotografii în care se pot vedea zidurile crăpate, tencuiala căzută, plafoane crăpate, în urma cutremurelor care au avut loc din anul 1977 și până în prezent. „În aceste imagini se poate vedea cât de afectată este structura și în ce condiții lucrau funcționarii Consiliului Județean. Și e clar că imediat după ce am preluat mandatul și am văzut care este situația, decizia nu putea fi alta decât o relocare imediată și punerea în siguranță a funcționarilor, a echipamentelor și a documentelor. O estimare din DALI a proiectului tehnic arată că reabilitarea și consolidarea imobilului costă undeva la 40 de milioane de lei, iar valoarea eligibilă ar fi undeva la 20 de milioane de lei. Din punctul meu de vedere este o investiție nu complet justificată la acest moment. Avem un preț de peste 3 mii de euro metrul pătrat reabilitat. Faceți comparație cu prețul pieței și o să vedeți că sumele sunt foarte mari. Reabilitarea și consolidarea clădirii nu vor aduce spații suplimentare pentru activitatea aparatului tehnic, spații care la acest moment sunt insuficiente și nu se respectă acel normativ privind spațiul minim pentru un funcționar. De aceea cred că o soluție ar fi fost demolarea și construirea unui nou imobil și cred că această soluție ar fi fost și mai ieftină. Doar că nu exista finanțare pentru o construcție nouă, ci doar pentru consolidare dar și aici doar pentru jumătate din suma estimată“, a precizat președintele Nicușor Halici.

          Acesta a explicat că dacă apar întârzieri în desemnarea constructorului și ulterior întârzieri în finalizarea lucrărilor, atunci partea de cofinanțare a administrației județene ar putea fi de 60 la sută, așa cum prevede PNRR-ul, deci implicit costuri mult mai mari pentru CJ Vrancea. În municipiul Focșani nu există o clădire care să îndeplinească criteriile necesare pentru buna desfășurare a activității administrației județene. Soluția ar fi demolarea actualui imobil și construirea altui imobil care să fie altfel compartimentat și care să facă față exigențelor legale.

          Construcțiile care adăpostesc întreg Palatul Administrativ al Județului Vrancea sunt clădiri cu funcțiuni administrative care au fost proiectate și realizate între anii 1969-1972. Având în vedere aprobarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Acțiunea 2.2 – Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic, Apel PRSE/2.2/1/2023, autoritatea județeană a depus un proiect în vederea consolidării și reabilitării imobilului, având în vedere starea de degradare a acestuia, cu denumirea „Consolidare și reabilitare Palat Administrativ – Corp A“. Această investiție a fost inclusă în Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea pentru perioada 2021-2027.

          Conform concluziilor expertizei tehnice din punct de vedere al riscului seismic, în sensul efectelor probabile ale unor cutremure asupra construcției, expertul încadrează clădirea în clasa de risc seismic Rs I ce corespunde construcțiilor susceptibile de prăbușire, totală sau parțială la acțiunea cutremurului, care poate pune în pericol siguranța utilizatorilor, deci sunt necesare lucrări de intervenție structurale de consolidare. Tot în cadrul expertizei au fost recomandate intervenții de urgență, considerând starea gravă de avariere a elementelor structurale, prin execuția în regim de urgență a unor sprijiniri cu popi metalici în dreptul planșeului de peste subsol, lucrare care a fost realizată.

          În cadrul intervenției ce urmează a fi realizată asupra clădirii, în cadrul proiectului ”Consolidare și reabilitare Palat Administrativ – Corp A”, vor fi efectuate activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru consolidarea seismică şi creşterea eficienţei energetice a clădirii, precum: Lucrări de consolidare ale structurii de rezistenţă; Lucrări de reabilitare/modernizare; Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie; Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; Crearea de facilităţi/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi; Lucrări de refacere a finisajelor.

          După execuția lucrărilor de intervenție, imobilul se va încadra în clasa RSIII de risc seismic. În acest moment proiectul se află la etapa de DALI – (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție) fiind în derulare licitația privind etapa de proiectare tehnică. Valoarea totală a proiectului este de 40.523.957,76 lei (inclusiv TVA), contribuția proprie a CJ în proiect este 19.210.736,46 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului (426.264,43 lei inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului „Consolidare și reabilitare Palat Administrativ – Corp A”. Durata estimată de execuție este de 24 luni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?