Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

GALERIE FOTO: Conferințele de toamnă ale preoților din Buzău și Vrancea

          Conferințele pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au avut loc în zilele de 21 și 22 octombrie 2024, reunind toți clericii din ambele județe. Întâlnirile au fost precedate de săvârșirea Sfintei Liturghii și s-au desfășurat sub genericul Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

          Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit luni, 21 octombrie, conferința preoților din Protoieriile Buzău I, Buzău II, Pătârlagele și Râmnicu Sărat, care a fost urmată marți, 22 octombrie, în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, de întrunirea clericilor din Protoieriile Focșani I, Focșani II și Panciu.

          Lucrările celor două reuniuni au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de care s-au aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Dragoș-Mihail Olteanu, consilier eparhial la Sectorul Cultural și comunicații media, respectiv părinții protoierei ai celor șapte protopopiate buzoiene și vrâncene.

          Chiriarhul locului a vorbit despre importanța temei comemorative rânduite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2024, aducând în atenție exemple de sfinți doctori fără de arginți – numiți astfel datorită faptului că au practicat medicina din dragoste față de semeni, fără a primi vreo plată pentru lucrarea lor –, dar și de sfinți vindecători și taumaturgi cinstiți în mod special pe teritoriul țării noastre, precum Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, cunoscut ca făcător de minuni și tămăduitor de boli, mai ales de cancer, întrucât și el a suferit de această boală în ultimii săi ani de viață.

          Preoții care au pregătit și susținut referate în cadrul conferințelor au fost următorii: pr. Dan-Gabriel Arsene (Parohia Valea Caprei, Protoieria Buzău I); pr. Teodor-Nicolae Bîrlea (Parohia Moisica, Protoieria Buzău II); pr. Cristinel Drugea (Parohia Pătârlagele II, Protoieria Pătârlagele); pr. Paul-Ștefan Mușat (Parohia Dăscălești, Protoieria Râmnicu Sărat); pr. Alin-Laurențiu Răuță (Parohia Spulber, Protoieria Focșani I); pr. Bogdan-Constantin Anghel (Parohia Dragosloveni, Protoieria Focșani II); pr. Jeno Barabaș (Parohia Tănăsoaia, Protoieria Panciu).

          Ultima parte a celor două întâlniri a fost dedicată dezbaterilor pe marginea temei tratate, fiind abordate și o serie de probleme ce țin de bunul mers al vieții bisericești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?