Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

„Să ne ajutăm să fim mai buni”, proiect educațional la Liceul de Artă din Focșani

COMUNICAT DE PRESĂ:

          Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” a desfășurat cu succes, marți, 22 octombrie, prima activitate din cadrul proiectului educațional „Să ne ajutăm să fim mai buni”, intitulată „Să recunoaștem bullying-ul și să-l prevenim”. Acest eveniment, realizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, a beneficiat de prezența doamnei Comisar Monica Manolache și a doamnei Onia Mădălina, reprezentantă a Biroului Siguranță Școlară. Activitatea a reunit aproximativ 60 de elevi, care au participat activ la discuții interactive, având ca scop conștientizarea fenomenului de bullying și identificarea metodelor eficiente de prevenire. Sesiunile de discuții au fost structurate pentru a facilita un dialog deschis, în care elevii au fost încurajați să împărtășească experiențele lor și să exploreze soluții pentru a combate acest comportament nedorit.

          Obiectivul principal al acestei prime activități a fost să ajute elevii să recunoască formele de manifestare ale bullying-ului și să le înțeleagă implicațiile. S-a subliniat importanța unui mediu școlar sigur și prietenos, în care fiecare elev se simte respectat și acceptat. Specialiștii prezenți au prezentat strategii utile pentru a identifica și aborda comportamentele agresive, atât în școală, cât și în afara ei.

          Evenimentul a fost coordonat de directorul Liceului de Artă „Gh. Tattarescu”, Ioana Constantinescu, directorul adjunct, Mihail Fâsan, Ramona Găină, consilier școlar, și de profesorii Mariana Dascălu, Daniela Ciolpan, Doru Constantinescu, Păuna Ceaca și Corina Voinea. Aceștia fac parte dintr-o echipă dedicată formată din 24 de cadre didactice, care se vor implica activ în implementarea proiectului, programat să se desfășoare până în luna mai 2025.

          Proiectul „Să ne ajutăm să fim mai buni” este parte integrantă a Programului național „Împreună prindem curaj” și are ca scop promovarea non-violenței, colaborării și respectului în rândul elevilor. Activitățile viitoare vor include sesiuni educative, ateliere tematice și de dezvoltare personală, vizionări de filme și spectacole de lectură. Toate aceste inițiative sunt menite să contribuie la prevenirea comportamentelor agresive și la construirea unei comunități școlare armonioase.

          Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, prin activitățile proiectului „Să ne ajutăm să fim mai buni”, își propune să ofere elevilor instrumentele necesare pentru a face față situațiilor dificile și pentru a contribui activ la prevenirea violenței și a comportamentelor infracționale în mediul școlar.

          Invităm toți partenerii educaționali, părinții și comunitatea locală să sprijine acest demers esențial și să se alăture inițiativelor noastre, pentru a crea un mediu educațional pozitiv și sigur pentru toți elevii. Prin colaborare, putem construi o comunitate mai puternică, bazată pe respect, înțelegere și solidaritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?