BULETIN INFORMATIV ISU Vrancea:
Noaptea trecută pompierii vrânceni au acționat pentru stingerea a două incendii produse la locuințe din Gugești și Odobești.
Astfel că, în jurul 01.00, trei echipaje cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit, în cooperare cu SVSU Gugești cu o autospecială de stingere, pentru limitarea și înlăturarea efectelor provocate de un incendiu ce a cuprins o locuință din comuna Gugești. În urma incendiului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 50 mp, bunuri de uz casnic, mobilier și electrocasnice aflate în interior. Proprietarul, în vârstă de 44 de ani, a suferit arsuri la membrele superioare, i-a fost acordat primul ajutor calificat și a fost transportat la spital de echipajul SMURD prezent la fața locului.
Cea de-a doua intervenție a fost în jurul orei 03.00, unde, două echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani au intervenit, în cooperare cu SVSU Odobești cu o autospecială de stingere, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o locuință din orașul Odobești. În urma incendiului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunuri de uz casnic și mobilier.
În ambele cazuri s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiile au fost provocate de coșurile de fum amplasate necorespunzător sau neprotejate termic față de materialele combustibile.
Având în vedere că, în ultima perioadă, temperaturile au scăzut iar populația începe să folosească mijloacele de încălzire, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Anghel Saligny al județului Vrancea face următoarele recomandări:
• asiguraţi izolarea termică a mijloacelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
• este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile.
• asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul mijloacelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normați;
• depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică;
• cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
• nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
• coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;
• în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului sau planşeului;
• în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor, constând în grătare din sârmă;
• se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Pentru a evita evenimentele nedorite care pot produce pagube materiale și, uneori chiar cu pierderi de vieți omenești, țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!
Vă reamintim faptul că, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. De asemenea, puteți descărca pe dispozitivele mobile aplicația DSU, pentru a fi informați oriunde și oricând!
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea