Candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Marcel Ciolacu, şi-a lansat duminică „proiectul de ţară”, anunţând că propune un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani, în domenii precum infrastructură, educaţie, sănătate, tehnologie, agricultură şi industrii competitive. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și primarul Focșaniului, Cristi Misăilă au participat, ieri, la București, la acest eveniment. A fost lansarea oficială a candidaturii la funcția de Președinte al României pentru Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat.
Președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, a arătat că Marcel Ciolacu este „singurul candidat la funcția de Președinte al României care prezintă un plan de țară clar, coerent, asumat și structurat, fundamentat pe trei mari obiective esențiale: administrativ, politic și economic. Aceste obiective sunt concepute pentru a asigura unitatea și dezvoltarea durabilă a României, sub conducerea unui președinte dedicat românilor, echilibrului și construcției!”: „Marcel Ciolacu este un lider dedicat stabilității și prosperității României, un om politic cu o viziune clară și capacitatea de a aduce toate forțele politice și sociale în jurul aceleiași mese pentru a construi o Românie modernă, puternică și unită. Sub conducerea sa, România va avea parte de un președinte care respectă instituțiile, ascultă și găsește soluții, un om care lucrează în serviciul public de peste 30 de ani! România merită să aibă în sfârșit un Președinte al românilor și pentru români! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Nicușor Halici.
Președintele PSD Focșani, primarul Cristi Misăilă, a subliniat că proiectul economic prezentat de Marcel Ciolacu înseamnă un plan amplu de reindustrializare a României și un program de investiții de peste 155 de miliarde de euro pentru următorii cinci ani. „Proiectul de țară prezentat de Marcel Ciolacu este despre România de astăzi, dar mai ales despre calea sigură spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a construi România generațiilor viitoare! Sunt absolut convins că focșănenii, la fel ca toți românii, au nevoie de un om care le înțelege problemele și caută soluții pentru a le rezolva, așa cum a demonstrat deja în acești ani Marcel Ciolacu”, a spus primarul Cristi Misăilă.
Marcel Ciolacu a spus că îi va aduce alături de el „pe toţi cei care pot contribui la realizarea” planului său pentru România, indiferent de apartenenţa politică sau ideologică.