Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

19 grădinițe din Vrancea, incluse în programul antibullying derulat de Salvați Copiii România

COMUNICAT DE PRESĂ:

Salvați Copiii România extinde programul antibullying la 260 de grădinițe, cu sprijinul Fundației OMV Petrom

          (…) Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, extinde programul Să fim prieteni – Fără Bullying – un program de prevenire a bullying-ului, cu o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca – la peste 260 de grădinițe din București și din țară. Analiza preliminară derulată înainte de introducerea programului în grădinițe arată că 85% dintre profesorii din unitățile de învățământ selectate consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.

          1.244 de specialiști din grădinițe au fost formați în perioada iunie – septembrie 2024, alăturându-se celor 606 pregătiți în anul școlar anterior. Aceștia vor lucra cu peste 26.000 de preșcolari și părinții lor în anul școlar 2024 – 2025 pentru a crea comunităţi educaţionale incluzive şi sigure şi a-i spriji pe copii să aibă relaţii pozitive. Specialiștii beneficiază și de suport continuu în cadrul comunității de practică Să fim prieteni.

          Ulterior formării, grădinițele au fost dotate cu valize cu resurse ce conțin instrumente educaționale specifice: ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație, fișe cu exemple care stau la baza conversațiilor cu copiii. Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile, dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii, iar grupul de copii ca întreg este întărit. Prin folosirea materialelor, prin implicarea în numeroase conversații și activități de grup, copiii, părinții și specialiștii învață cum să gestioneze tachinarea și bullying-ul. Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.

          Studiul preliminar* realizat în rândul cadrelor didactice mai arată că:

  • Bullyingul este conștientizat la nivelul comunității, 97% dintre cadrele didactice afirmă că fenomenul se află în atenția grădiniței unde își desfășoară activitatea.
  • 54% constată o creștere a fenomenului de izolare socială, afirmând că, în grădinița unde lucrează, nu toți copiii au cu cine să se joace. În aproape un sfert dintre aceste cazuri (23%), copiii excluși din jocul cu colegii se află în astfel de situații adesea sau în permanență.
  • 60% sunt de părere că bullyingul reprezintă o problemă și în afara orelor de grădiniță.
  • În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%). 72% dintre respondenți atribuie responsabilitatea mai multor factori, fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului.

          *Studiul preliminar a fost derulat pe un eșantion de 608 specialiști (educatori, consilieri, directori) incluși în program. Chestionarele au fost aplicate anterior introducerii metodologiei în activitatea didactică.

(…) Analiza de impact a programului derulat în anul școlar 2023 – 2024 confirmă eficiența utilizării metodologiei, concluziile arătând că:

  • 70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de programul “Să fim prieteni – Fără bullying” au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv.
  • 64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului din grădiniță.
  • 24% dintre părinți se organizează mai bine pentru a consolida relațiile dintre copii și în afara grădiniței.

          Lista grădinițelor în care este implementat programul ”Să fim prieteni” poate fi consultată prin linkul – https://www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2024-10/sa-fim-prieteni_lista-gradinite.pdf (…)

N.R. Lista grădinițelor din Vrancea aflate în anul I de implementare:

Grădinița cu PN. Negrilești, Vrancea

Grădinița cu PN. Țifești, Vrancea

Grădinița cu PN. Bătinești, Vrancea

Grădinița cu PN. Oleșești, Vrancea

Grădinița cu PN. Clipicești, Vrancea

Grădinița cu PN. Ciorăști, Vrancea

Grădinița Jitia, Vrancea

Grădinița cu PN. Măgura, Vrancea

Grădinița cu PN. Tâmboesti, Vrancea

Grădinița cu PN. Slimnic, Vrancea

Grădinița cu PP. Nr. 7 Focșani, Vrancea

Grădinița cu PN. Nr. 1 Jariștea, Vrancea

Grădinița cu PN. Nr. 2 Jariștea, Vrancea

Grădinița cu PN. Pădureni, Vrancea

Grădinița cu PN. Vărsătura, Vrancea

Grădinița Nr. 1 Adjud, Vrancea

Grădinița cu PP. Golești, Vrancea

Grădinița cu PP. Ne. 13 Focșani, Vrancea

Grădinița cu PN. Nr.10 Focsani, Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?