Primarii din Fitionești, Gugești, Mera, Câmpineanca și Gologanu au fost învestiți vineri în funcție în prezența președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și a prefectului Marius Iorga. La Mera, fiind ales un primar PNL, a fost prezentă și o delegație liberală, condusă de președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru.
La Fitionești, Iordache Cazacu a fost învestit în funcția de primar, având loc, totodată, și depunerea jurământului de către consilierii locali. Ceremonia a avut loc în curtea primăriei, pentru ca oricine să poată avea acces la eveniment. „Este una din cele mai importante zile ale comunității noastre. Astăzi s-a hotărât cine va conduce destinele fitioneștenilor pentru următorii 4 ani. Trebuie să ținem cont de jurământul depus. Dacă vom respecta acest jurământ cu toții vom duce la dezvoltarea comunității noastre. Nu trebuie să uităm că noi, consilieri locali și primar, suntem în slujba cetățenilor comunei Fitionești“, a spus după învestire primarul Iordache Cazacu.
La rândul său, Nicușor Halici le-a spus celor prezenți că prin unitate și implicare se pot realiza toate proiectele de care are nevoie comunitatea.
„Solemnitatea ședinței la care am sistat trebuie menținută în tot ceea ce faceți pentru comunitate. Ați reușit să faceți multe lucruri, să dezvoltați comuna cu un primar bătăios. Cu toții trebuie să ne implicăm ca să putem duce la capăt toate proiectele pe care le avem în derulare sau pe care ni le dorim. La depunerea jurământului ați jurat pe Biblie și pe Constituție și știm că nu putem face nimic fără Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie să revenim la normal, să fim oameni, să ne spijinim și să ne ajutăm. Nu trebuie să ne dezumanizăm“, a declarat președintele Nicușor Halici. Acesta le-a spus celor prezenți că va susține toate proiectele de dezvoltare ale comunității și a dat ca exemplu căminul cultural care urmează să fie finanțat pentru reabilitare. Președintele Halici a arătat că problema cu care se confruntă în general autoritățile locale în derularea și implementarea proiectelor este lipsa banilor pentru cofinanțarea acelor investiții.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici și prefectul Marius Iorga au participat și la depunerea jurământului de către consilierii din cadrul Consiliului Local Câmpineanca, dar și la învestirea primarului Tudorel Ivan. Acesta a precizat că va continua proiectele de investiții în infrastructură pentru modernizarea comunei Câmpineanca. „Cu mare bucurie am participat la depunerea jurământului de către noii consilieri locali ai comunei Câmpineanca și primarul ales, Tudorel Ivan, aflat la al treilea mandat. Este un moment important pentru comunitatea noastră și pentru viitorul localității”, a declarat Nicușor Halici.
Nicușor Halici și Marius Iorga au fost prezenți și la depunerea jurământului de către consilierii din cadrul Consiliului Local Mera, dar și la învestirea primarului Florin Vasilache. La ceremonie au mai participat subprefectul Gheorghiță Berbece, președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, dar și președintele ACoR Vrancea, Fănică Popa, primarul comunei Bolotești. „Am onorat invitația primarului ales, Florin-Jan Vasilache, de a participa la constituirea Consiliului Local Mera și la ceremonia de învestire”, a precizat președintele CJ Vrancea. La rândul său, Dragoș Ciobotaru a precizat: „Florin este un tânăr ambițios, bine pregătit, care a acumulat si o experiență foarte benefică în ultimii 4 ani în administrația locala și centrală. Sunt convins că dorința lui de a transforma comuna Mera se va concretiza în următorii ani prin proiecte bune si duse la bun sfârșit, prin crearea premiselor pentru proiecte de mare anvergură în viitor și printr-un parteneriat corect și echilibrat cu locuitorii comunei Mera”.
La Gologanu, a fost învestit în funcție primarul Neculai Riciu. „Rămânem uniți în misiunea noastră de a aduce schimbări pozitive și de a lucra împreună pentru un viitor mai bun! La invitația domnului primar Neculai Riciu, am participat la ceremonia de învestire a acestuia și la constituirea Consiliului Local Gologanu”, a precizat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
„Astăzi, marcăm un moment important pentru gugeșteni. Consilierii locali și primarul ales, Vasile Vatră, un primar cu o remarcabilă experiență de 9 mandate, vor depune jurământul, confirmând angajamentul lor față de comunitate. Suntem gata să construim împreună un viitor mai bun pentru vrânceni!”, a precizat Nicușor Halici, la Gugești.
Prefectul Marius Iorga a precizat că le dorește mult succes primarilor din cele cinci comune: „De asemenea, adresez sincere felicitări și consilierilor locali învestiți, cărora le urez să aibă un mandat plin de realizări. Colaborarea și unitatea echipelor locale sunt esențiale pentru a aduce schimbări pozitive în comunitățile noastre. Invitat la aceste evenimente a fost și domnul Nicușor Halici, Președintele Consiliului Județean Vrancea, care, prin prezența sa, a subliniat importanța colaborării între instituțiile județene și locale pentru a sprijini dezvoltarea comunităților. În calitate de prefect și reprezentant al guvernului în teritoriu, vreau să vă asigur că Instituția Prefectului va rămâne un partener de încredere pentru fiecare dintre localitățile pe care le reprezentați. Vom colabora îndeaproape pentru a promova proiecte esențiale de dezvoltare și pentru a îmbunătăți calitatea vieții tuturor vrâncenilor”.