Comunicat de presă IPJ Vrancea:
POLIȚIST LA SERVICIU, EROU ÎN TIMPUL LIBER
Respect și apreciere pentru dedicarea și curajul de care a dat dovadă colegul nostru, Toader Dorinel, polițist în cadrul Biroului Rutier de la Poliția Municipiului Focșani. Astăzi, în jurul orei 18:00, chiar și în afara orelor de program, polițistul, circulând cu autoturismul personal, a observat că în fața sa o șoferiță ar fi pierdut controlul autovehiculului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Fără să stea pe gânduri, Dorinel a acționat rapid, a sunat la 112 și a intervenit prompt la descarcerarea victimei, acordându-i acesteia ajutor de urgență, până la sosirea echipajului de ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la spital, demonstrând din nou devotamentul pe care îl are față de profesia de polițist și față de siguranța comunității.
Faptul că a intervenit prompt pentru a ajuta o persoană aflată într-o situație critică demonstrează că spiritul de a proteja și de a ajuta este întotdeauna prezent, indiferent de circumstanțe. Prin acțiunea sa rapidă și prin profesionalismul cu care a gestionat situația, a contribuit la salvarea unei vieți și a arătat că polițiștii sunt pregătiți să intervină oriunde și oricând. Mulțumim, Dorinel, pentru profesionalismul și responsabilitatea de care ai dat dovadă! Un exemplu demn de urmat și o dovadă că în Poliția Română sunt oameni dedicați și curajoși!
Comunicat de presă, SAJ Vrancea:
La ora 17.47, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în localitatea Boțârlău (comuna Vulturu – n.r.), un autovehicul răsturnat în câmp. La solicitare a fost directionată o ambulanță SAJ tip B2, care a identificat o victimă conștientă în vârstă de 75 ani, sex feminin, cu politraumatism prin accident rutier. Victima a primit primele îngrijiri medicale calificate și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.