Un vrâncean a scăpat „ieftin” după ce a fost cercetat într-un dosar penal pentru că pescuise în perioada de prohibiție, după ce procurorii au reținut că nu există interes public în trimiterea acestuia în judecată. Soluția a fost de renunțare la urmărirea penală, iar ordonanța a fost confirmată și de instanță, pe considerentul că ceea ce făcuse vrânceanul nu justifica cheltuielile cu un proces. Iar bărbatul nu folosise undițe sau alte unelte pentru a prinde peștele cu care fusese depistat, ci, așa cum se dovedise, pur și simplu prinsese cu mâna câțiva carași.
Se întâmpla la mijlocul lunii aprilie 2021, când polițiștii din Ploscuţeni l-au și prins în flagrant pe bărbat. Problema era că, în acel an, perioada de prohibiție începuse pe 9 aprilie și dura până pe 7 iunie. Iar vrânceanul a relatat că, deși știa că există astfel de perioade, nu cunoaștea exact care sunt acestea. Și, cum știa că în urma scăderii bruşte a debitului de apă se formează ochiuri în care rămân peşti, a hotărât să prindă cu mâna câţiva peşti pentru masa familiei. După ce a fost identificat în flagrant și polițiștii i-au adus la cunoştinţă că în acea perioadă pescuitul era interzis, bărbatul eliberase carașii vii în apa râului.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: https://www.pescarinformat.ro/