Comunicat de presă, IPJ Vrancea:
L-AȚI VĂZUT?
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că tatăl său, *VASILOIU GHIORGHE* , de 82 de ani, a plecat în pădurea din zona limitrofă a comunei Ruginești, pentru a culege ciuperci, în dimineața de 6 octombrie a.c., ora 09:00 și nu a mai revenit.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de culoare neagră, bluză de culoare albastră, iar pe cap avea o șapcă de culoare neagră.
Semnalmente: înălțime aproximativ 1.70 metri, greutate aproximativ 80 de kg, păr alb, ochi căprui, fără semne particulare.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
ACTUALIZARE!
*BĂRBAT DISPĂRUT, GĂSIT DE POLIȚIȘTI*
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud s-au mobilizat exemplar pentru găsirea unui bărbat, de 82 de ani, din comuna Ruginești, ce plecase de la domiciliu.În zona localității de domiciliu au fost mobilizate imediat mai multe echipe de polițiști, în sprijinul cărora au venit localnicii și pădurarul, și, cu toții, timp de mai bine de 5 ore, au scotocit toate împrejurimile pentru găsirea bărbatului.În jurul orei 13.00, bărbatul de 82 de ani a fost găsit într-o zonă acoperită de vegetație forestieră.
Alături de acesta se afla și câinele său, loial și protector, care i-a fost alături, ca un adevărat gardian ocrotitor. Ieri dimineață, bărbatul de 82 de ani plecase de acasă în pădurea din zona limitrofă a comunei Ruginești, pentru a culege ciuperci, iar din cauză că a început ploaia, nu a mai reușit să se întoarcă, intrând în zona împădurită în care a fost găsit. Din verificări s-a stabilit că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni, acesta fiind încredințat familiei.
Astfel de evenimente arată cât de importante sunt mobilizarea imediată și implicarea comunității în situaţii limită ce țin de salvarea și ajutorarea persoanelor vulnerabile.