Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

SPLAS Focșani înregistrează, de luni, cererile pentru acordarea tichetelor sociale pentru copii


Începând de luni, părinții din Focșani cu copii în vârstă de până la șase ani, beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei, pot începe să depună cereri în vederea obținerii stimulentului educațional ce va fi acordat sub formă de tichete sociale, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. 
Potrivit celor declarate de Mihai Ciobotaru, directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Focșani, cei îndreptățiți să beneficieze de prevederile acestui act normativ se pot adresa inspectorilor SPLAS de luni, începând cu ora 8.30, la Centrul de informare și consiliere al Primăriei municipiului Focșani. „În baza noastră de date avem înregistrați, pe raza municipiului Focșani, aproximativ 150 de copii care se încadrează în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pentru a beneficia de aceste tichete. Părinții pot să vină să ni se adreseze începând de luni, la Centrul de informare și consiliere din cadrul Primăriei Focșani, unde vor obține toate informațiile necesare și vor primi formularele. Părinții trebuie să aducă dovada înscrierii copilului la grădiniță, iar dacă acesta frecventează într-adevăr cursurile, noi vom primi feed-back-ul din partea grădiniției, după care intră operațional stimulentul. În mod normal, tichetele vor fi acordate în luna martie, pentru că luna aceasta societatea care le emite nu le are încă tipărite. Mai mult, la nivelul Direcțiilor de finanțe publice va apărarea o bază de date cu agenții economici care au fost desemnați să onoreze aceste tichete sociale. În următoarele zile va apărea un comunicat care să aducă la cunoștința beneficiarilor de unde pot cumpăra cele necesare copilului, cu tichetul. Vrancei i-au fost repartizați 358 mii lei care asigură tichete sociale timp de 9 luni pentru 1000 de copii din județ”, a declarat Mihai Ciobotaru, directorul SPLS Focșani.
    Desigur, în afară de copiii care sunt deja în evidența instituției și care vor primi fără probleme aceste tichete sociale, se pot ivi și situații speciale care urmează să fie înregistrare și trimise spre rezolvarea Fundației Ovidio Ro. „Pentru aceste situații speciale, reprezentanții Fundației Ovidiu Ro ne-au spus să le luăm în evidență și apoi să le transmitem și lor, în vederea rezolvării. Aceste alte situații se referă la copiii care nu au documente de identitate, precum și copiii cu părinți lăsați la bunici de către părinții care au plecat în străinătate și nu au îndeplinit demersurile legale obligatorii când au plecat. Astfel, bunicii sau cei în grija cărora au rămas copiii nu pot să le obțină acest drept”, a arătat directorul SPLAS, Mihai Ciobotaru.
    Potrivit legii, stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 lei venituri lunare pe membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură. Prezența regulată a copiilor la grădiniță este condiția obligatorie pentru acordarea tichetului de 50 de lei. Normele metodologice de aplicare a legii stabilesc că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm potrivit căruia maximum trei învoiri și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță într-o lună.
    Stimulentul este acordat în baza unei cereri și a declarației pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal de copil, cu ajutorul asistentului social din primărie, acolo unde este cazul. „Persoanele care primesc deja beneficii sociale, care arată că se încadrează sub pragul de venit, nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor devenind eligibili automat. De asemenea, mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole. Înscrierea în Programul «Fiecare Copil în Grădiniță» este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Stimulentele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori, banii necesari pentru plata acestora asigurându-se de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată”, se detaliază în comunicatul de presă dat publicității de Ministerul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?