Patronii italieni de la STG Steel, care dețin Laminorul, vor să se întâlnească, miercuri, cu prefectul Nicușor Halici pentru a discuta despre situația prin care trece producătorul de laminate. Solicitarea a fost transmisă oficial, prin intermediul sindicatului de la Laminorul, care acționează ca un intermediar în acest caz. Reprezentanții STG Steel ne-au spus că urmează să îi explice reprezentantului Guvernului în teritoriu ceea ce se întâmplă la societatea focșăneană, să fie prezentate eforturile financiare care sunt făcute pentru reluarea activității de producție la producătorul de laminate. „Vor să își exprime situația, să explice cazul societății. Muncitorii nu au de unde să știe toate eforturile făcute. Pozițiile oficiale au fost comunicate prin intermediul sindicatului unde au reprezentanți. Li s-au comunicat pașii realizați, tot ceea ce se face pentru a fi reluată activitatea societății”, ne-a spus reprezentantul patronatului italian.
Acesta a precizat că, la acest moment, este o singură restanță salarială către angajații societății, respectiv salariul pentru luna ianuarie. În rest, oamenii au fost plătiți cu salariul întreg chiar dacă activitatea de producție a fost oprită din luna august. Singura excepție a fost în luna decembrie când salariații au susținut plata a 75% din salariu. „Au fost plătite salariile tocmai pentru ca oamenii să nu plece de la societate deoarece avem nevoie de salariați bine pregătiți”, a precizat reprezentantul STG Steel.
Reamintim că, miercuri, situația de la Laminorul a fost discutată la Comisia de Dialog Social de la Prefectură. În fața prefectului Nicușor Halici și subprefectului Cristi Misăilă, muncitorii au prezentat ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni și temerile că activitatea nu va fi reluată prea curând. La propunerea prefectului Halici a fost votată înființarea unei comisii interinstituționale care va începe verificări la Laminorul. Instituții precum Inspectoratul Teritorial de Muncă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă vor face verificări în domeniul lor de acțiune pentru a vedea ceea ce se întâmplă la societate.
Italienii așteaptă codul TVA
La Laminorul lucrează circa 180 de muncitori, iar firma a fost preluată în 2012 de compania italiană STG Steel. Liderul de sindicat Emil Răvoiu, care reprezintă salariații de la Laminorul, a spus că problemele la fabrică au apărut deoarece o fabrică din Serbia, care aparținea tot grupului din care face parte patronul italian, a intrat în insolvență. De la fabrica respectivă trebuia să fie virată țaglă, adică materia primă pentru Laminorul, în valoare de opt milioane euro. Situația s-a complicat după ce și firma din Italia a început să aibă probleme financiare, creditorii solicitând falimentul. Cei la STG Steel vor acum să înființeze o nouă societate prin care să aducă țaglă de la Odessa. Ar fi vorba despre doi parteneri cu origine arabă sau rusă, nu se știe foarte clar. Noua firmă ar urma să închirieze utilajele de la Laminorul și să repornească fabrica. Această soluție este întârziată însă de procedurile pentru obținerea codului de TVA. Chiar dacă acesta nu va fi obținut rapid, patronul italian le-a spus sindicaliștilor că se vor emite facturi proforme pentru materia primă iar facturile vor fi emise ulterior. Aceasta ar însemna ca săptămâna viitoare să aducă materia primă și să repornească utilajele.