Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Anunț CNAIR: Deschiderea circulaţiei în acest an pe A7, între Buzău şi Focşani, este din ce în ce mai sigură

Lucrările pe şantierul autostrăzii Buzău – Focşani evoluează foarte bine, astfel că deschiderea în acest an a circulaţiei pe toate cele 4 loturi este din ce în ce mai sigură, a anunţat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

„Lucrările evoluează foarte bine pe şantierul autostrăzii Buzău – Focşani! În acest ritm deschiderea în acest an a circulaţiei pe toate cele 4 loturi (82,44 km) este din ce în ce mai sigură”, a scris Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, mobilizarea grupului UMB este „foarte bună şi la podul peste râul Buzău, unde acum se fac lucrări de cofrare şi de armare a plăcii”.

„Acest pod va fi dat în circulaţie anul viitor şi va face legătura cu lotul 3 al Autostrăzii Ploieşti – Buzău”, a adăugat şeful companiei de drumuri.

În 12 septembrie, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, la Focşani, că la începutul lunii decembrie se va circula pe Autostrada A7 pe toate cele patru loturi dintre Buzău şi Focşani, lucrările pe acel tronson fiind realizate în proporţie de peste 90%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?