Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Înscrierea în Programul Casa Verde a devenit o adevărată ”olimpiadă” de IT (analiză)

          Sesiunea Casa Verde din 2024 este cea mai riscantă de până acum, în condiţiile în care înscrierea în program s-a transformat într-o adevărată „olimpiadă” de IT, o competiţie intensă în care tot mai multe persoane şi firme recurg la tactici neortodoxe, cum ar fi folosirea de softuri specializate pentru a obţine finanţare pentru sisteme fotovoltaice, avertizează o companie specializată în sisteme fotovoltaice.

          Conform sursei citate, situaţia devine alarmantă, întrucât datele personale a zeci de mii de români ajung pe mâna unor speculanţi care promit înscrierea rapidă în program şi obţinerea finanţării de 30.000 lei pentru panouri solare şi baterii. „Din păcate, procesul de depunere a proiectelor a devenit o adevărată „olimpiadă” în domeniul IT, cu multe firme şi persoane fizice care promit soluţii rapide celor care doresc să scape de povara facturilor. Aceştia oferă acces la diverse softuri care permit depunerea proiectelor într-un timp extrem de scurt, uneori în doar 10-15 secunde. Înscrierea în Casa Verde nu ar trebui să fie o cursă contracronometru unde riscurile pentru siguranţa datelor personale sunt ignorate. În această luptă pentru finanţare, mulţi români sunt dispuşi să plătească chiar şi până la 5.000 de lei pentru a accesa diverse softuri sau servicii care le promit depunerea proiectelor în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat Albert Soare, fondator Kilowat, instalator autorizat în programul Casa Verde, într-un comunicat transmis AGERPRES.

          Potrivit acestuia, aceste practici ridică probleme morale şi chiar legale, deoarece au dus la blocarea serverelor AFM, lăsând mulţi oameni de bună credinţă fără acces la finanţare. „Mai grav, datele personale ale zecilor de mii de români au ajuns să circule liber pe internet, un fapt interzis de legislaţie. Facem un apel către AFM şi către cetăţenii care au considerat să apeleze la astfel de persoane: fiţi foarte atenţi cui încredinţaţi documentele personale. Riscurile sunt enorme”, a adăugat Albert Soare.

          Totodată, Kilowat le recomandă beneficiarilor Casa Verde să lucreze numai cu instalatori autorizaţi ANRE pentru a evita defectarea sistemului fotovoltaic. „Problema majoră este că în această grabă de a obţine finanţare, datele personale şi actele locuinţelor românilor – inclusiv CNP, copii ale actelor de identitate sau contracte – sunt colectate şi folosite în mod iresponsabil de către speculanţi. Această situaţie încalcă grav legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi expune cetăţenii la riscuri semnificative”, se mai precizează în comunicat.

          Potrivit sursei citate, orice promisiune de înscriere rapidă, în schimbul unor taxe, trebuie privită cu scepticism. Riscurile sunt mari, iar cei care apelează la astfel de practici pot ajunge să îşi compromită securitatea datelor şi, implicit, şansele de a obţine finanţarea dorită. În ultimii ani, Kilowat a instalat panouri solare pentru peste 3.000 de beneficiari Casa Verde, din care peste 2.000 în sesiunea 2023. Pentru sesiunea din 2024, estimează o creştere a numărului de beneficiari pentru instalarea de sisteme fotovoltaice şi de baterii de stocare a energiei.

          Înscrierile pe regiuni în sesiunea Casa Verde 2024 au loc între 27 septembrie şi 8 octombrie, sesiunea de anul acesta având un buget record de 2 miliarde de lei şi o finanţare per beneficiar eligibil de 30.000 de lei pentru panouri solare şi baterii de stocare a energiei. Creată de fondatorii companiei SanoVita, Kilowat este o companie de soluţii de energie regenerabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?