Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

VIDEO: Împrumut nou pentru cofinanțarea investițiilor din Focșani   

Primăria Focșani va contracta un nou împrumut bancar pentru a asigura cofinanțarea proiectelor de investiții pe care le are în derulare sau pe care urmează să le acceseze. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a anunțat, ieri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, că urmează să propună contractarea unui împrumut bancar prin care să fie asigurate fondurile pentru cofinanțarea proiectelor de investiții pe care municipalitatea urmează să le realizeze.

Edilul a arătat că este vorba despre proiectele prin fonduri europene, inclusiv cele asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și chiar Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contractarea unui împrumut este necesară deoarece bugetul municipalității nu poate asigura sumele necesare cofinanțării tuturor proiectelor.

Mai mult, unele dintre proiecte cum ar fi de exemplu cel pentru reabilitarea Cinematografului Unirea, unde este asigurată o finanțare nerambursabilă de doar două milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a proiectului este 14 milioane lei. Și nu este un caz singular. De altfel, primarul Misăilă le-a explicat consilierilor locali că au fost multe proiecte, în special la unitățile de învățământ, la care fondurile nerambursabile acopereau doar costurile legate de reabilitarea termică a clădirilor.

În schimb, celelalte lucrările care trebuiau executate, cum ar fi schimbarea parchetului, instalațiile sanitare sau lucrările interioare, au fost realizate cu banii asigurați din bugetul local. Însă primarul Misăilă a precizat că Focșaniul încă are un grad redus de îndatorare, de circa 12%, mult mai mic decât limita de 30%.

Trebuie menționat că Primăria Focșani are pregătit un proiect european în valoare de 242,3 milioane lei prin care să fie construite două autogări noi, cu parcări Park&Ride dar și două străzi noi în oraș. Deja consilierii locali au aprobat documentație tehnico-economică, faza Studiu de fezabilitate a investiției propuse a fi realizată prin proiectul „Optimizarea coridorului Nord-Sud prin realizarea rețelei de terminale intermodale, creșterea accesibilității rețelei de transport”.

Prin acest proiect vor fi realizate două străpungeri, str. Militari – str. Anghel Saligny și str. Cuza Vodă – E85, pentru a descongestiona traficul existent pe străzile din Focșani. Noile artere rutiere vor avea două benzi pentru circulația autovehiculelor, o bandă specială pentru transportul în comun, piste de bicicletă și trotuare pe ambele sensuri. Proiectul prevede și realizarea a două autogări.

Astfel, în zona de nord, actuala Autogară va fi reabilitată și modernizată, iar în zona de sud va fi realizat un alt terminal interminal, pentru a prelua călătorii care vin din această zonă a județului. Cele două autogări vor avea și zone Park&Ride, cu parcări supraterane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?