Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Direcția Silvică Vrancea cumpără cu bani prin PNRR utilaje pentru dotarea Pepinierei Dumbrăvița

            Direcția Silvică Vrancea intenționează să își cumpere utilaje, echipamente tehnologice și echipamente de transport pentru suma de 1.159.727 lei, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În total, echipamentele căutate sunt incluse în 6 loturi, adică două tractoare 4×4 75 CP, un elevator hidraulic capacitate ridicare 1.270 kg, o furcă paleți 1.600 kg, cupă, un tocător resturi vegetale, o freză pământ și două pentru tractor, o mașină de erbicidat, o platformă transport utilaje 2.500 kg, o mașină de semănat, un plug purtat reversibil și două reversibile pentru tractor, o grapă-disc purtată și una pentru tractor.

Toate sunt destinate dotării și modernizării Pepinierei Dumbrăvița, din cadrul Ocolului Silvic Focșani, „datorită cerinței acute de apă pentru irigat, pe de o parte, cât și pentru asigurarea infrastructurii minimale din cadrul spațiului rural”. Iar dotările necesare vor deservi în total o suprafață de 10 hectare, din care 1,90 ha arabil, 2,30 ha curți-construcții, 5,20 ha păduri, plus 0,60 ha drumuri și poteci.

Prin realizarea investiției se anticipează următoarele efecte pozitive: dezvoltarea și modernizarea producției de material forestier de plantat (…), îmbunătățirea productivității și a randamentului activității din cadrul pepinierei, creșterea randamentului, eficienței economice și a competitivității unității prin realizarea unor indici de producție ridicați și optimizarea costurilor de producție”, se explică în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?