Printre vârstnicii rezidenți ai Locuinței maxim protejată „Acasă” Gugești, a Filialei de Cruce Roșie Vrancea, unul este cu totul special! Pur și simplu, cu toate că are un picior amputat și se deplasează în fotoliul rulant, Gheorghe Șchiopu, de 67 de ani, nu poate să stea degeaba! Așa că pune mâna la orice treburi se simte nevoia de ajutor: taie lemne, le așează, le încarcă în roabă și le duce până la cazanul centralei, alimentând-o ori de câte ori e nevoie. Scoate cenușa din arzător, o pune în roabă, o duce și o aruncă în locul special amenajat… Apoi, dacă cenușa cade pe jos sau rămân, împrăștiate, așchii de lemn, în camera centralei, el mătură lăsând totul curat ca-n palmă! Imaginea bărbatului din scaunul cu rotile împingând roaba plină cu lemne până la camera centralei locuinței evident că ar face pe oricine să se oprească în loc, și să-l privească cu admirație! „Eu nu pot să stau! Când e mizerie pe aici prin magazie sau la centrală, mătur. Am tăiat lemne, le aduc aici, încarc și centrala când e nevoie, sunt fochistul casei! Trebuie să fac ceva pentru că așa am fost învățat. Toată viața am fost un om activ și dacă am ajuns în cămin nu înseamnă că nu mai pot să fac nimic. După ce car lemnele îmi spăl căruțul, ca să nu intru cu roțile murdare în casă, să muncească alții după mine. Ce să fac, să stau toată ziua și să mă uit pe pereți? Nu pot. Așa că fac și eu treabă, pentru că, chiar dacă sunt în căruț, pot!”, a spus, zâmbind, nea Gheorghe.
Firea lui plăcută, luptătoare, felul în care reușește să se facă util în fiecare zi l-au făcut foarte apreciat în familia Crucii Roșii Vrancea, singura pe care, de altfel, acest om o are. Nea Gheorghe spune că se simte foarte bine ca rezident al instituției vrâncene de caritate, care îi asigură nu doar adăpost, hrană, medicație și îngrijire, străduindu-se să-i obțină și pensia cuvenită după anii săi de muncă, ci i-a făcut și surprize de care n-ar fi crezut că va avea parte vreodată. Și nu e vorba doar de… țigara electronică ce i-a fost asigurată, și din care omul mai pufăie din când în când – „Ce să fac, mereu am fumat și nu pot să mă las” – ci și de un fotoliu rulant modern, electric, un fel de scuter electric special adaptat, primit de curând și cu care poate circula pe drumurile publice. „Mi-am dorit foarte foarte mult așa ceva, am mai ieșit pe stradă și cu scaunul ăsta simplu în care stau acum, dar e greu. Așa, cu cel electric o să pot să mai ies, am libertate de mișcare mult mai mare și le mulțumesc din suflet celor de la Crucea Roșie și de la fundația olandeză care mi l-a adus”, a spus nea Gheorghe.
„Am rămas fără picior în urmă cu un an jumate”
Nu-i așa că este peste puterile voastre să vă imaginați cum ar fi ca de mâine, să trebuiască să faceți față vieții fără un picior? Nea Gheorghe a fost obligat să se resemneze în fața acestei realități acum mai bine de un an și jumătate în urmă, când medicii au hotărât că piciorul său afectat de artrită trebuie amputat. Pentru bărbatul ajuns la vârsta celei de-a treia tinereți alegerea, deși cumplită, a fost simplă: decât să moară, mai bine fără un picior. „Mi s-a înnegrit piciorul drept până la genunchi și când m-am dus la doctor mi-a spus că nu mai circulă sângele în el. Că trebuie tăiat, din cauza artritei. Boala mi-a afectat și piciorul stâng, dar nu atât de grav. Locuiam pe vremea aia la Călărași, lucram acolo, dar buletinul îl aveam pe Focșani, că am fost căsătorit aici. M-am despărțit de vreo 15 ani dar nu mi-am schimbat actele. Așa că, având buletinul de Focșani, m-au trimis de urgență cu ambulanța de la Călărași, aici, unde mi-au tăiat piciorul. Aproape șase luni am stat în spital, că nu aveam unde să mă duc, și până la urmă doctorii au luat legătura cu Crucea Roșie și m-au primit aici. Nu aveam unde să mă duc”, povestește nea Gheorghe.
O viață de muncă, dar fără noroc
Trăgându-și sufletul în scaunul său cu rotile după o tură de dus lemne în camera centralei, nea Gheorghe a povestit cu plăcere despre locurile în care a trăit și a muncit. Regretele lucrurilor pe care ar fi putut poate, să le facă altfel, și nu le-a făcut, răzbat încă din tăceri și din sclipirile uneori triste ale privirilor ascunse de cozorocul șepcii. Dar chiar și așa, vorbește cu plăcere despre propria viață, așa cum a fost ea. „Sunt născut la Galați, dar Școala profesională de mecanici auto am făcut-o la Brăila, școală care aparținea de Intreprinderea Mecanizată de Transporturi Forestiere Focșani. Până când m-am dus la armată am lucrat cam doi ani. După armată m-am angajat la Galați, până prin 1987. Din școala profesională am ieșit și cu carnet de conducere, am lucrat și ca șofer. Am fost angajat la ISAIA Galați, apoi la Focșani și la urmă am lucrat la IUG Călărași. Acolo am și rămas după ce m-am despărțit de nevastă. Nu am pe nimeni care să mă îngrijească, plus că și actele mele care dovedesc vechimea s-au pierdut… Pentru mine, Crucea Roșie este singura familie. Acum se chinuiesc oamenii de aici să-mi refacă actele și să iau pensie pe anii munciți, ca să am și eu un venit. Le mulțumesc mult, sunt oameni buni, nu știu ce mă făceam fără ei…”, a spus Gheorghe Șchiopu.
Acum, el are un pat cald și o pernă pe care să pună capul, are o cameră în care își ține lucrurile personale, are colegi cu care poate schimba o vorbă și mai ales, are siguranța că orice necaz ar avea, va fi mereu cineva care să-i întindă o mână de ajutor. Să-i facă viața mai frumoasă. „La început m-am temut când am auzit că e vorba de o locuință rezidențială. Eu sunt un om activ, îmi place să lucrez și mă gândeam că aici n-o să pot face nimic. Dar m-am bucurat să văd că m-am înșelat! Că pot și eu să fac treabă și să dau o mână de ajutor! Să știți că îmi place foarte mult aici!”, spune omul.
Momentul în care a primit scuterul electric a fost pentru el unul dintre cele mai fericite din întreaga viață! Practic, a însemnat biletul spre libertatea și independența de mișcare la care are dreptul orice om. Pur și simplu, acest cadou i-a redat demnitatea și certitudinea că pe lumea asta, există oameni care dincolo de orice, știu să ajute, să aline, să mângâie acolo unde doare mai tare. Va mai dura puțin până când formalitățile ce trebuie îndeplinite ca să poată conduce scuterul pe drumurile publice să fie îndeplinite, și apoi, după ce-și va termina treburile obișnuite pe care-i face plăcere să le facă în cadrul locuinței, va putea să-și facă în fiecare zi, plimbarea prin Gugești.
Un scuter electric schimbă viața persoanelor cu dizabilități locomotorii
Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, a subliniat faptul că prin instituția pe care o conduce, acest ajutor, scuterul electric, a ajuns la Gheoghe Șchiopu, motiv pentru care „suntem extrem de recunoscători față de generozitatea sponsorilor olandezi, Fundația PEP HEESCH din Olanda”. Mai mult, ea a precizat că aceste donații sunt ocazionale, în ultimii ani primindu-se doar două astfel de obiecte de care foarte multe persoane cu handicap locomotor din Vrancea au nevoie. „Este cu adevărat dificil să luăm decizia de a-l da spre folosință cuiva, deoarece nevoia și cererile sunt atât de mari, iar posibilitatea organizației noastre de a răspunde, extrem de redusă. Dar este important să primim aceste donații și avem întotdeauna grijă să ajungă la acele persoane care au cea mai mare nevoie”, a declarat Rodica Davidean.
Ea a explicat că prioritatea la alegere revine beneficiarilor rezidenți în locuințele protejate ale Crucii Roșii Vrancea, persoane adulte sau vârstnice cu dizabilități locomotorii grave. „Pentru că sunt beneficiari ai serviciilor noastre, reprezintă enorm pentru noi să putem urmări evoluția și să vedem modul pozitiv în care le este transformată viața, prin utilizarea acestui tip de scaun rulant. Viața li se schimba radical, ei regăsind mobilitatea în spațiu, facilitată de un astfel de dispozitiv. Socializează altfel cu ceilalți beneficiari, comunică mult mai bine, cunosc mai bine mediul din proximitatea locuinței protejate. Înscriindu-se ca oricare vehicul, pe drumurile publice, pot face mult mai multe lucruri singuri, crescându-le astfel gradul de independență. Și mai ales, sunt mult mai fericiți! Este o mare bucurie să facem aceste gesturi, dar în același timp și o mâhnire… pentru că nu putem să-i ajutăm pe toți cei care au nevoie de astfel de scaune electrice și nu le putem schimba, măcar un pic, viața în bine, așa cum s-a întâmplat cu domnul Gheorghe Șchiopu”, a declarat Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
