Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : Școala nr. 8 este ULTRAMODERNĂ. Și cu gard de PATRU METRI din cauza conflictelor cu locatarii din blocul ISEH


Cartierul Sud al municipiului Focșani și-a schimbat total înfățișarea în ultimii ani. Inclusiv unitățile de învățământ au căpătat o nouă înfățișare. Dacă anul trecut au fost terminate lucrările de modernizare a Școlii nr. 1 Nicolae Iorga, luna aceasta au fost finalizate la Școala nr. 8 Alexandru Vlahuță, cele două școli fiind amplasate una lângă cealaltă. Potrivit administratorului Școlii nr. 8, Rodica Boboc, unitatea a intrat în reabilitare în vara anului trecut, primăria Focșani obținând fonduri europene pentru efectuarea lucrărilor.
Investiția s-a derulat conform planului, iar peste doar câteva săptămâni, elevii și cadrele didactice se vor putea muta înapoi, la Școala nr. 8. „Preconizăm ca până la 1 martie să ne mutăm înapoi. Lucrările sunt gata, în săptămâna de vacanță vom aduce femeile de serviciu și vor lustrui toate clasele, geamurile, ușile… Suntem în așteptarea mobilierului, care din câte am înțeles va sosi în perioada 15-20 februarie. Școala noastră este mai micuță. Avem 545 de elevi și aproximativ 34 de cadre didactice”, a precizat Rodica Boboc. Potrivit acesteia, unitatea va avea săli de clasă moderne, laboratoare de fizică, chimie și informatică dotate corespunzător. „Vom avea un laborator IT ultraperformant, cele de fizică și chimie vor fi dotate ultramodern, fiecare bancă având prize, în cazul laboratorului de informatică, și alimentare cu apă caldă și rece, în cazul laboratorului de chimie. Avem amenajat inclusiv cabinet medical, cu medic și asistentă, care deservesc atât școlile 1 și 8, cât și cele două grădinițe, 10 și 13. Cât privește laboratorul de informatică, acesta va fi dotat cu calculatoare fără unitate, tip tabletă, ultramoderne. Am cumpărat și patru videoproiectoare ultramoderne, care vor fi montate în tot atâtea clase”, a continuat Rodica Boboc.
Dat fiind că până acum între conducerea școlii și locatarii blocului ISEH au existat conflicte, cei din urmă fiind acuzați că deranjează elevii și că fac mizerie în curtea unității, s-a luat decizia împrejmuirii acesteia din urmă. A fost montat un gard înalt de 4 metri, pentru ca nimeni să nu-l mai poată sări, iar în timpul orelor de sport mingile să nu mai ajungă în curtea blocului ISEH. „Nu am făcut să arate ca la pușcărie, ci doar am vrut să evităm niște conflicte cu locatarii blocului primăriei, pentru că aceștia intrau în curtea școlii, iar copiii nu puteau să-și desfășoare orele așa cum trebuie. De asemenea, am evitat astfel ca mingile copiilor să ajungă în stradă, pe parbrizele mașinilor, pentru că și asta era înainte o problemă. În plus, avem și sistem de supraveghere video. După ce copiii intră în clase, ușile se acces sunt blocate automat, fiind deblocate când sună de pauză. Deocamdată avem doar 100 de cartele, pe care le vom multiplica, astfel încât să aibă toată lumea”, a spus administratorul Școlii nr. 8. 
În cadrul acestei unități de învățământ sunt 3 clase pregătitoare, dotate cu tot ceea ce le este necesar copiilor. În clasele respective, după ce elevii de clasa 0 termină orele, nu mai învață alți copii. „În școala noastră învață copii din tot orașul, ba chiar și din alte localități ale județului. Avem copii de la Mera, Golești. Sunt copii foarte buni. Anul trecut chiar am avut mulți care au intrat la Colegiile Unirea și Cuza. Școala nr. 8 nu mai este considerată școală de cartier, este o unitate de învățământ căutată de tot mai mulți părinți. În prezent, învățăm la Școala nr. 1, elevii cei mari, și la grădiniță, copiii mai mici. De aceea, împreună cu doamna director Valy Èšigănuș, am vrea să le mulțumim celor două doamne directoare, Daniela Trandafir și Viorica Pristava, pentru colaborarea excepțională. Nu au fost discuții sau incidente. La Școala nr. 1 ne-au fost puse la dispoziție clase abia modernizate”, a conchis Rodica Boboc.
Chiar dacă în Școala nr. 8 nu s-a învățat în ultimele luni, unitatea nu a pierdut elevi din această cauză. Ba din contră, din semestrul II va avea cinci elevi noi, veniți din mai multe localități ale județului. Elevi buni, dă asigurări Rodica Boboc, ce vor face cinste școlii.
Proiectul „Reabilitare, modernizare și dotări Åžcoala nr. 8 Alexandru Vlahuță” a primit finanțare prin Programul Operațional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 3.098.480 lei.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?