Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Preoții din Botoșani atrag atenția: Sunt biserici unde nu se fac botezuri și cununii de câțiva ani


Preoții din Botoșani atrag atenția asupra fenomenului îmbătrânirii populației și scăderii natalității, în special în mediul rural. Ei susțin că există foarte multe localități în care nu au mai fost săvârșite taina botezului și cea a cununiei de mai mulți ani, ca urmare a lipsei nou-născuților în comunitățile respective. În schimb, numărul deceselor din localitățile rurale mici este în continuă creștere, iar zeci de case rămân nelocuite. „Sunt sate în care nu s-a făcut niciun botez de ani de zile. După aceea, sunt sate în care nu s-a făcut nicio cununie. Este cazul satului Popeni — George Enescu, unde de ani de zile nu s-a mai făcut o cununie. Mi-a spus părintele că a și uitat rânduiala. Asta înseamnă că acolo nu mai sunt tineri”, a declarat, pentru AGERPRES, protopopul de Darabani, preotul Stelian Ciurciun (FOTO).
    El susține că există tendința de abandonare a satelor, dând exemplul localității Hilișeu Crișan, acolo unde Biserica Adormirea Maicii Domnului, care este monument istoric, se afla, acum câteva zeci de ani, în centrul satului, iar acum este izolată pe un deal.
    La rândul său, protopopul de Botoșani, preotul Lucian Leonte, susține că situația este gravă și este generată de lipsa politicilor sociale de încurajare a nașterilor. „Există parohii îmbătrânite, în sensul că media de vârstă a celor care fac parte din comunitatea respectivă este foarte ridicată. Din păcate, nu se înregistrează nașteri, iar acest lucru este evident. Este vizibil de la un an la altul cum parohiile se micșorează, raportându-ne la numărul de familii. În aceste condiții, în scurt timp satul va pieri”, a afirmat Leonte.
    Protopopul de Botoșani susține că statul ar trebui să încurajeze nașterile, pe motiv că doar astfel o nație poate supraviețui. „Este o dramă că majoritatea femeilor nu mai nasc. Dacă o femeie naște, ea dă viață la un copil, cel mult doi. Orice mamă ar trebui să primească un salariu pentru naștere, pentru că munca depusă este mai grea decât orice altă muncă”, a subliniat Lucian Leonte.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?