Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, că este admisibilă ca probă, în litigiile de muncă, înregistrarea convorbirii telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul sau informarea prealabilă a interlocutorului. Decizia a fost luată de un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a admis în acest sens o sesizare primită de la Curtea de Apel Bucureşti. „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art.341 alin.(2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art.74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă”, potrivit site-ului Instanţei supreme.
Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alţi salariaţi sau alţi reprezentanţi identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecăţii în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversaţia a fost sau nu încunoştinţată şi şi-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri”.
