Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Trei fugari aduşi în ţară, printre care şi un vrâncean escortat din Marea Britanie

          Trei fugari condamnaţi au fost aduşi în ţară, printre care se află şi un cetăţean turc, care are de executat 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri. „Justiţia aplică pedepse drastice traficanţilor de droguri. 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc este condamnarea pe care a primit-o fugarul Coksirin Mehmet, cetăţean turc, de la instanţele din România. Acesta şi alţi trei membri ai unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri. Aceştia au comis mai multe fapte penale prin care au ajutat la efectuarea unui transport de 58 kilograme de heroină din Turcia către Olanda. Drogurile de mare risc au fost capturate de autorităţi, iar membrii grupării infracţionale au fost condamnaţi de instanţele din România. Coksirin Mehmet a încercat să scape de executarea pedepsei, însă a fost prins şi adus ieri din Germania”, a anunţat sâmbătă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

          De asemenea, Poliţia Română a adus vineri în ţară două persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor condamnări cu închisoarea. Astfel, a fost adus în ţară un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni. Totodată, un bărbat de 32 de ani, din Vrancea, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Are o condamnare de un an şi 4 luni.

Sursa foto: Alina Gorghiu / Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?