În runda 17 a primului eșalon din futsalul românesc, primele două clasate au obținut victorii cu același scor, iar Concordia Chiajna a reușit să obțină primul punct din acest sezon. Duminică și luni s-au disputat partidele contând pentru a patra etapă disputată în 2016 din actuala ediție de campionat a Ligii 1 la futsal. Primele două clasate, Autobergamo Deva și Informatica Timișoara, s-au impus cu 5-2 pe teren propriu, învingând pe Dunărea Călărași, respectiv Muncitorul Reșița. În urma acestor rezultate, distanța dintre cele două grupări s-a păstrat la trei puncte, dar timișorenii au un meci mai puțin disputat.
Etapa a XVII-a a consemnat o premieră, după ce formația din Chiajna a reușit să obțină primul punct din acest sezon. Învinsă în toate cele cincisprezece meciuri jucate până înaintea actualei runde, echipa antrenată de Jean Cosac a remizat în deplasare, la Cluj, pe terenul celor de la CFF Clujana, scor 2-2, după ce ilfovenii au condus la pauză cu 2-1. În celelalte partide ale rundei, United Galați a remizat cu City’Us Târgu Mureș, scor 3-3, în timp ce FK Odorheiu Secuiesc a pierdut la limită duelul cu KSE Târgu Secuiesc, scor 4-5. CSMS Iași a stat, în timp ce Spicom a câștigat trei puncte la masa verde, după ce Galactic Focșani s-a retras din competiție.
Echipa ACS Galactic Focșani s-a retras în urma înștiințării primite de către Comisia de Disciplină din data de 3 februarie. Conform art. 79/15 din RD echipa ACS Galactic Focșani fotbal în sală nu are drept de înscriere în competițiile organizate de FRF timp de trei sezoane competiționale începând cu sezonul imediat următor retragerii din competiție.