Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a fost desemnat cel mai bun film la secţiunea Orizzonti în cadrul celei de-a 81-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, informează site-ul oficial al evenimentului.
„Anul nou care n-a fost” a primit anterior două premii la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, respectiv premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi. Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă AGERPRES de către producătorii peliculei, aceste premii au fost anunţate înainte de ceremonia oficială de închidere a festivalului de la Veneţia. „Dintre filmele eligibile – lungmetraje de debut din secţiunile Orizzonti şi Settimana Internazionale della Critica – am ales să premiem un film care se evidenţiază prin regia ambiţioasă şi remarcabilă. Cele şase poveşti distincte, aparent independente iniţial, se interconectează gradual într-un rar echilibru al firelor narative. Filmul culminează într-o profundă explorare a comportamentului uman, influenţat de frica represiunii politice, împărtăşită de multe generaţii care au trăit sub un regim autoritar. Apreciem acest film pentru viziunea sa politică atentă, povestirea sofisticată şi antrenantă, echilibrul artistic al tonurilor şi castingul excepţional”, au notat membrii juriului FIPRESCI – Jean-Philippe Guerand (Franţa), Martin Horyana (Republica Cehă), Hanna Pilarczyk (Germania), Gaia Simionati (Italia), Alissa Simon (SUA), Simone Soranna (Italia), conform sursei citate.
Criticii independenţi prezenţi la ediţia 81 a festivalului au apreciat, de asemenea, filmul ANUL NOU CARE N-A FOST, care a câştigat din partea reprezentanţilor acestora premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu. Juriul format din Paolo De Cesare (Preşedinte), Violeta Bava, Maria Giovanna Vagenas, Rudiger Suchsland, Erfan Rashid şi Giovanni Bogani au apreciat că „Scenariul lui Bogdan Mureşanu ilustrează cu sensibilitate un momentul crucial pentru istoria României, intercalând într-un mod excepţional destinele unor personaje distincte şi puternice, oferindu-ne, în acelaşi timp, o poveste emoţionantă şi un studiu unic al sufletului, o adevărată comedie umană.” „Facem filme cu dorinţa secretă de a fi pe plac publicului, dar şi apreciate de cei care scriu despre cinema, în egală măsură. Un astfel de premiu important reprezintă pentru mine mai mult decât o apreciere a filmului. Este un semn al dialogului dincolo de graniţe. Nu e nimic mai presus de asta. Vă mulţumesc în numele întregii noastre echipe”, a declarat regizorul Bogdan Mureşanu.
Prezentăm mai jos lista principalelor premii atribuite sâmbătă seară în cadrul ediţiei din 2024 a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Competiţia Oficială:
Leul de Aur pentru cel mai bun film: „The Room Next Door”, regia Pedro Almodovar
Leul de Argint – Marele Premiu al Juriului: „Vermiglio”, regia Maura Delpero
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor: Brady Corbet („The Brutalist”)
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă: Nicole Kidman („Babygirl”)
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor: Vincent Lindon („Jouer Avec Le Feu” – „The Quiet Son”)
Premiul pentru cel mai bun scenariu: Murilo Hauser, Heitor Lorega („Ainda Estou Aqui” – I’m Still Here”)
Premiul Special al Juriului: „April”, regia Dea Kulumbegashvili
Premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun actor debutant sau cea mai bună actriţă debutantă: Paul Kircher („Leurs Enfants Apres Eux” – „And Their Children After Them”)
Secţiunea Orizzonti:
Premiul pentru cel mai bun film: „Anul nou care n-a fost” („The New Year That Never Came”), regia Bogdan Mureşanu
Premiul pentru cel mai bun regizor: Sarah Friedland („Familiar Touch”)
Premiul Special al Juriului: „Hemme’nin oldugu Gunlerden Biri” („One Of Those Days When Hemme Dies”), regia Murat Firatoglu
Premiul pentru cea mai bună actriţă: Kathleen Chalfant („Familiar Touch”)
Premiul pentru cel mai bun actor: Francesco Gheghi („Familia”)
Premiul pentru cel mai bun scenariu: Scandar Copti („Happy Holidays”)
Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj: „Who Loves The Sun”, regia Arshia Shakiba
Premiul ”Luigi De Laurentiis” pentru film de debut: „Familiar Touch”, regia Sarah Friedland
Secţiunea Venice Immersive:
Marele Premiul al Juriului: „Ito Meikyu”, regia Boris Labbé
Premiul Special al Juriului: „Oto’s Planet”, regia Gwenael François
Premiul pentru realizare: „Impulse: Playing with Reality”, regia Barry Gene Murphy, May Abdalla
Secţiunea Venice Classics:
Cel mai bun film restaurat: „Ecce Bombo”, regia Nanni Moretti
Cel mai bun documentar despre cinema: „Chain Reactions”, regia Alexandre O. Philippe
Premiul Publicului – Armany beauty: „Shahed” („The Witness”), regia Nader Saeivar
Cea de-a 81-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia s-a desfăşurat în perioada 28 august – 7 septembrie.