Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Johnny Depp, protagonistul unui ‘remake’ al filmului ‘The Invisible Man’


Actorul Johnny Depp va juca într-un ‘remake’ al filmului de science fiction-horror ‘The Invisible Man’ pe care îl pregătește studioul Universal, informează site-ul de specialitate Deadline, relatează EFE. Filmul original, un clasic al cinematografiei regizat în 1933 de James Whale și care este o ecranizare a romanul lui H.G. Wells, prezintă povestea unui om de știință care găsește o modalitate de a-și face corpul invizibil. Alături de alte filme precum ‘Frankenstein’ sau ‘Dracula’, ‘The Invisible Man’ a transformat studiourile Universal într-un punct de reper al cinematografiei horror și cu monștri în anii ’30.
    Acum Universal intenționează să recupereze această poveste în ‘The Invisible Man’ cu Johnny Depp, în fruntea distribuției acestui film care îi are ca producători pe Alez Kurtzman și Chris Morgan. Nu se știe încă cine va regiza acest lungmetraj și nici data la care va fi lansat pe ecrane. Anul trecut, studioul anunța de asemenea că este în faza de dezvoltare a ‘remake’-ului unui alt clasic al cinematografiei horror, ‘The Mummy’, care îl va avea ca protagonist pe Tom Cruise și a cărui premieră este prevăzută pentru 2017.  Prin participarea sa la ‘The Invisible Man’, Johnny Depp își include un alt film într-o agendă din care nu lipsesc proiectele, având în vedere că în curând va ieși pe ecrane ‘Alice Through the Looking Glass’, așteptat în mai anul acesta, precum și noul episod al seriei ‘Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales’, a cărui premieră este așteptat în 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?