Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Odobești. Mobilier pentru dotarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorie tip ambulatoriu

            Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea are la dispoziție 26.597,37 lei pentru achiziția de mobilier în cadrul proiectului de reabilitare, accesibilizare și dotare a Centrului de servicii de recuperare neuromotorie tip ambulatoriu situat pe raza orașului Odobești. Suma a fost obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu care vor fi achiziționate 10 tipuri de mobilier, în cadrul unei licitații inițiate pe SEAP. Contractul de finanțare pentru reabilitarea centrului a fost semnat de directoarea DGASPC Vrancea, Daniela Nicolaș, la începutul acestui an.

În total, finanțarea este de 1.316.350 de lei și, după cum se preciza la acel moment, „semnarea acestui contract PNRR marchează un pas important în direcția îmbunătățirii și extinderii serviciilor sociale, reflectând angajamentul permanent al DGASPC Vrancea în asigurarea sprijinului și protecției pentru toți cetățenii, în special pentru cei vulnerabili”. Pentru achiziția de față, conform cerințelor, se caută două dulapuri cu blat și chiuvete încorporate complet și echipate, două dulapuri din material ușor igienizabil, patru scaune ușor de igienizat, un birou, zece scaune așteptare, cinci scaune birou, trei seturi de mobilier birou, 15 jaluzele, două canapele cu fotolii și cinci birouri.

Obiectivul proiectului (…) este creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități în comunitate, prin întărirea rezilienței sociale, respectiv modernizarea și eficientizarea infrastructurii de servicii sociale în comunitate”, se explică în documentație și, mai concret, că, odată finalizată achiziția, va crește numărul de persoane cu dizabilități „care vor avea acces la servicii de recuperare neuromotorie de calitate prin asigurarea serviciilor inclusiv pentru persoane cu dizabilități nedeplasabile sau imobilizate la pat. Conceperea serviciului ca un set de servicii care, în funcție de necesități, poate fi acordat și în „sistem mobil” constituie caracterul inovator și o valoare adăugată serviciilor sociale asigurate”.

Sursa foto: Facebook/Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?