Capodopere semnate de artişti precum Salvador Dali, René Magritte, Giorgio de Chirico, Max Ernst, Dora Maar, Leonora Carrington şi Dorothea Tanning sunt prezentate începând de miercuri într-o amplă expoziţie la Paris, care marchează cea de-a 100-a aniversare a suprarealismului, informează AFP. Aproximativ 500 de picturi, sculpturi, desene, texte, filme şi documente, dintre care multe reprezintă împrumuturi excepţionale, sunt expuse la Centrul Pompidou, pe 2.200 de metri pătraţi, până pe 13 ianuarie 2025. Ele dezvăluie măsura în care acest curent artistic, care s-a născut în 1924 în jurul unor poeţi precum André Breton şi care s-a răspândit apoi în întreaga lume, a fost vizionar şi rămâne contemporan în dorinţa sa de a schimba relaţia dintre oameni şi natură.
Expuse de obicei la Madrid, San Francisco, Stockholm şi New York, lucrări precum „El gran masturbador”, de Salvador Dali, „Les Valeurs Personnelles” şi „L’Empire des lumieres”, de Rene Magritte, „Il cervello del bambino” şi „Canto d’amore”, de Giorgio de Chirico, „The Forest”, de Max Ernst, şi „Gos bordant a la lluna”, de Joan Miro, sunt doar câteva dintre cele mai emblematice opere de artă expuse de acum în capitala Franţei.
Expoziţia, deja prezentată într-un format mai restrâns la Bruxelles până în luna iulie, va ajunge apoi la Madrid, Hamburg şi Philadelphia până în 2026. Scenografia mizează pe iluzia optică atât de dragă suprarealiştilor, iar traseul destinat vizitatorilor ia forma unui labirint. Acesta îi introduce pe vizitatori într-o imensă cameră circulară, în centrul căreia se află manuscrisul original al „Manifestului suprarealismului” scris de André Breton, în timp ce o proiecţie audiovizuală imersivă pune în lumină geneza şi filosofia acestuia. Cronologic şi tematic, traseul de vizitare include referiri la personalităţi literare (Lautréamont, Lewis Carroll, Sade), mitologii şi teme care au alimentat curentul suprarealist (artistul-mediu, piatra filosofală, pădurea, noaptea, erotismul).
„Un alt raport cu lumea”
„Mai mult decât o dogmă estetică sau un formalism, suprarealismul este o filosofie care, timp de peste 40 de ani, a reunit bărbaţi şi femei care credeau într-un raport diferit cu lumea”, a declarat Marie Sarré, curatoarea expoziţiei împreună cu Didier Ottinger, director adjunct al Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris. La mai bine de 20 de ani după cea mai recentă expoziţie care i-a fost dedicată la Centrul Pompidou (2002), „am vrut să arătăm că această mişcare artistică nu are doar un punct de vedere asupra cursului istoriei, a momentelor sale critice (războaiele mondiale, Războiul Civil din Spania, colonialismul) şi a mişcărilor politice care sfâşie Europa, ci gândeşte şi o altă relaţie între om şi cosmos”, a adăugat Didier Ottinger. „Mesajul acestei mişcări este unul dintre cele mai contemporane pe care am putea să ni le imaginăm”, a mai spus el, făcând referire la recunoaşterea femeilor artiste de către suprarealişti şi angajamentul lor politic. „Erau tineri de 20 de ani care vedeau ravagiile progresului, avioane care sfârşeau prin a arunca bombe. Ei au contestat acest lucru în numele unui simţ reactivat al naturii, un mesaj foarte actual”, a subliniat Didier Ottinger. „Cei mai mulţi dintre ei trăiseră experienţa tranşeelor şi urmau să pună sub semnul întrebării valorile lumii occidentale moderne, ale Secolului Luminilor – raţionalism, raţiune, progres, industrializare – cu intuiţia necesităţii urgente de a reinventa raportul nostru cu lumea, cu ceilalţi şi cu natura”, a completat Marie Sarré.
Femei artiste
De asemenea, expoziţia analizează „răspândirea internaţională a suprarealismului din anii 1930 până în Australia şi traducerile principalelor texte ale lui Aragon şi Breton până în China”, potrivit lui Didier Ottinger. Sunt prezentate, printre altele, opere create de Tatsuo Ikeda (Japonia), Wilhelm Freddie (Danemarca) şi Rufino Tamayo (Mexic).
Accentul este pus pe America de Sud şi pe femeile din „mişcarea artei moderne, care le-a acordat cel mai mare loc”, precum mexicanca Remedios Varo, britanica Ithell Colquhoun, franco-ceha Toyen, franţuzoaica Dora Maar şi americanca Dorothea Tanning, a adăugat Marie Sarre. „Deşi reprezentau încă o minoritate în anii 1920, când a fost fondată mişcarea, femeile artiste au devenit foarte repede esenţiale pentru mişcare şi au considerat-o un spaţiu de emancipare. Implicarea lor a fost din ce în ce mai puternică”, a explicat curatoarea expoziţiei. În 1969, dizolvarea oficială a suprarealismului nu a marcat sfârşitul influenţei sale. Acest curent continuă să inspire bienalele de artă contemporană, cinematografia, moda şi universul benzilor desenate.
