Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO : Bani pentru investiții și promovarea vinurilor vrâncene, proiecte votate în ședința Consiliului Județean


Vrancea va deveni capitala oenologiei românești în 2016 prin organizarea în județul nostru a celor mai importante concursuri internaționale de vinuri din țară, Wine Contest și Festivalul Internațional de Vinuri Bachus. Bugetul pentru cele două acțiuni a fost aprobat în ședința de ieri a Consiliului Județean, cu toată opoziția consilierilor Habarnam de la PNL.
    Tot în acest an, Consiliul Județean va organiza un eveniment internațional la Bruxelles pentru promovarea tradițiilor și vinurilor din Vrancea. La eveniment vor fi invitați oameni de afaceri, europarlamentari, reprezentanți ai corpului diplomatic, jurnaliști din mass-media europeană. Este un eveniment prin care administrația județeană vrea să prezinte obiectivele importante ale județului, tradițiile păstrate de secole și meșteșugul vinului din podgoriile vrâncene. De asemenea, la Focșani va avea loc în acest an și o sesiune a Rețelei europene a tinerilor, deoarece Vrancea este membră a Adunării Regiunilor Europene. Bugetul pentru acțiunile de promovare și investițiile care vor fi derulate în acest an a fost aprobat de consilierii județeni în ședința de ieri a Consiliului Județean Vrancea.
    Bugetul alocat Consiliului Județean Vrancea prin Legea bugetului de stat pe anul 2016 este de peste 400 de milioane de lei. Cea mai mare sumă, respectiv peste 100 milioane lei, este alocată Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Åžcoala „Elena Doamna” va avea un buget de 7,8 milioane de lei. Pentru susținerea Programului Național „Lapte și corn”, Consiliul Județean Vrancea alocă suma de 7,5 milioane lei. Pentru buna desfășurare a activităților, Muzeul Vrancei primește 3,2 milioane lei,
Centrul Åžcolar de Educație Incluzivă Măicănești – 3,5 milioane de lei, iar Centrul Åžcolar de Educație Incluzivă Mihălceni – puțin peste 2 milioane lei. Serviciul Public de Evidență a Persoanei va avea un buget de peste un milion de lei, iar Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” de 1,9 milioane de lei. Centrul Cultural Județean primește 3,2 milioane de lei. Administrația județeană va aloca bani pentru funcționarea Camerei Agricole-aproximativ 1,1 milioane lei, Serviciul Salvamont-460 de mii de lei. Pentru plata aparatului neclerical a fost alocată suma de 2,4 milioane lei.

Proiecte pentru poduri și drumuri, actualizate după modificarea TVA

    Pe ordinea de zi a ședinței de ieri s-au mai aflat proiecte de hotărâre referitoare la derularea investițiilor pe drumurile din județ, inițiate de președintele Marian Oprișan. Proiectele au vizat actualizarea indicatorilor tehnico economici în urma modificării Codului Fiscul și reducerea TVA la 20%. În proiectele aprobate anul trecut era menționată TVA de 24%, iar documentația tehnică trebuia actualizată cu noile valori. De asemenea, au mai fost actualizate valori la unele proiecte în urma unor solicitări venite de la Ministerul Dezvoltării, astfel încât unele lucrări să fie evidențiate distinct.     Este vorba despre investiții precum Refacere și consolidare corp drum DJ 205 R, km 28+130, comuna Poiana Cristei, județul Vrancea; Construire pod din beton armat pe DJ 203 H peste râul Râmnicu Sărat, km 27+700, comuna Dumitrești, județul Vrancea; Construire pod din beton armat pe DJ 205 D peste râul Petic, km 8+350, sat Năruja, comuna Năruja, județul Vrancea; Continuare lucrări modernizare DJ 205 D Valea Sării- Năruja-Paltin-Spulber-Nereju-Brădăcești, km 0+0.000-km 34+0.000; Lucrări de consolidare și reabilitare a podului din beton armat peste râul Râmna, apărare de mal și lucrări de albie, pe DJ 204 P, km 15+567, comuna Gura Caliței; Construire pod beton armat pe DJ 203 H peste râul Râmnicu-Sarat, km 27+700, comuna Dumitrești.

Investiții în drumul județean Valea Sării – Brădăcești

    Consilierii Județeni, cu excepția celor de la PNL bineînțeles, au aprobat și indicatorii tehnico economici pentru efectuarea de lucrări la cel mai complicat drum județean din Vrancea, DJ 205 D Valea Sării- Năruja- Brădăcești. Este vorba despre două investiții de circa 126 milioane lei, care vizează refacerea sistemului rutier pe acest drum dar și „lucrări noi de consolidare a amprizei drumului și a zonei de siguranță aferente”.
    Romeo Iordache, director executiv în cadrul Consiliului Județean, a subliniat că DJ 205 D Valea Sării- Năruja- Brădăcești este cea mai complicată investiție derulată de administrația județeană. Este un drum de munte care nu poate fi comparat cu unul din zona de câmpie. Dacă la Vulturu, de exemplu, un drum înseamnă asfaltarea sistemului rutier și realizarea de șanțuri, situația se schimbă în zona de munte. Trebuie făcute lucrări de consolidare, de scurgere a apelor, lucrări la poduri și podețe, lucrări la zona de siguranță. În plus, drumul județean spre Nereju a fost și afectat de calamitățile naturale din anii trecuți, când apele au rupt asfaltul în mai multe porțiuni.

Drumul județean de la Urechești, propus pentru finanțare din bani europeni

    Romeo Iordache le-a explicat consilierilor și stadiul actual al drumului județean 205B, de la Urechești. Acest drum ar urma să fie reabilitat în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Valoarea proiectului a fost estimată la circa 48 milioane lei, iar finanțarea să fie asigurată prin Programul Operațional Regional. Deocamdată au fost prevăzut fonduri pentru realizarea studiilor, a proiectelor tehnice și se așteaptă finalizarea ghidurilor pentru accesarea acestor fonduri europene. Dacă nu vor fi întârzieri din partea autorităților centrale, se speră că investiția de aici va fi demarată până în toamna acestui an.

„Porțile Vrancei” vor fi amplasate în 2016

    Consilierii județeni au aprobat, în ședința de miercuri, și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Porțile Vrancei- semnale de intrare în județul Vrancea”. Anul acesta a fost alocat circa un milion de lei pentru realizarea acestor obiective pe drumul european E 85. De asemenea, se speră că ar putea fi realizat acest totem și la intrarea în Vrancea de la Greșu, pe DN 2D. Este o continuare a proiectului inițiat anii trecuți de administrația județeană pentru realizarea unor „Porți ale Vrancei” la intrarea în județ de pe drumurile naționale. Semnalele de intrare în județul Vrancea vor fi amplasate pe DN 2- E85, la ieșirea din Adjud spre Bacău și la Slobozia Bradului. Aceleași semne vor mai fi amplasate pe DN 11A ieșirile spre Bîrlad și Onești, DN 23, la Măicănești, ieșire spre Brăila, DN 24 ieșire spre Tecuci și DN 2D ieșire spre Ojdula.

Cum să fii consilier județean Habarnam

    Proiectele de investiții și bugetul județului Vrancea pentru 2016 au fost votate în ciuda votului politicianist al consilierilor Habarnam din PNL. Ședința de ieri a demonstrat că Habarnam nu este un personaj din literatura pentru copii, el votează și vorbește în plenul Consiliului Județean. Poate fi ușor de recunoscut, are carnet de membru PNL și se opune cu îndârjire la orice proiect care nu îi este pe plac sau care nu corespunde intereselor de partid. Vrei să faci un drum? Nu este bine, valorile sunt prea mari. Vrei să promovezi tradițiile și vinurile vrâncene ? Nu este bine. Consilierul Habarnam de la PNL are puțin și din personajele creionate de Caragiale. „Am făcut amendamente dar vă anunț că nu votăm bugetul”, este o replică ce aduce aminte de „O scrisoare pierdută”. Un exemplu trist al nivelului opoziției pe care PNL pretinde că o face în Consiliul Județean. De fapt, o oră gratuită de circ cu persoane care nici acum nu știu lucruri elementare din administrația publică precum realizarea unui amendament sau scoaterea unui proiect de pe ordinea de zi a unei ședințe.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?