Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Seminar „Stop Hate-Speech!” la Focșani

Zilele trecute a avut loc la Focșani la un hotel din oraș un seminar din cadrul proiectului „Stop Hate-Speech!”. La întâlnirea din cadrul proiectului derulat de Asociația Juriștilor Romi RomaJust, cu suportul financiar al Agenției Naționale pentru Romi – Guvernul României, prin programul „Romi pentru România” au participat mediatori școlari, experți locali din comunitățile cu populație romă, consilieri școlari, cadre didactice, jurnaliști și reprezentanți din partea Penitenciarului Focșani.

Dezbaterea a fost moderată de Eugen Ghiță, președintele Asociației RomaJust, cel care se ocupă de implementarea acestui proiect în județele Vrancea, Galați, Ialomița și Constanța. Scopul proiectului „Stop Hate-Speech!” este acela de încurajare a respectului și promovarea diversității culturale prin activități și inițiative destinate valorificării patrimoniului cultural al comunităților rome, a promovării dialogului intercultural și a luptei împotriva stereotipurilor și discriminării.

De asemenea, se are în vedere consolidarea coeziunii sociale și a înțelegerii reciproce între diferite grupuri etnice din România. Ca obiective, se dorește creșterea interesului a 200 de tineri cu vârsta de peste 14 ani pentru lupta împotriva stereotipurilor și a discriminării, promovarea educației interculturale în rândul a 200 de tineri și 60 de cadre didactice din cele 4 județe implicate în proiect.

De menționat este faptul că 40 de elevi și 10 instructori în educație vor beneficia de o tabără la mare, tabără de creație, cu ateliere de călătorie culturală, istorie și tradițiile romilor din România. Proiectul le propune elevilor și un concurs privind realizarea unui spot audio, care să fie difuzat la nivel județean și național. „Am avut un seminar în cadrul proiectului «Stop Hate-Speech!», finanțat de Agenția Națională pentru Romi din cadrul programului Rom pentru România.

Seminarul a presupus discuții cu instituțiile locale, poliție locală, jurnaliști, IȘJ Vrancea, CJRAE, Penitenciar, tot ce înseamnă discursul urii în instituțiile pe care dumnealor le reprezintă. Am prezentat tot ce înseamnă «Hate-Speech», ca să plecăm de la definiția pe care o acceptă Consiliul Europei și cu care lucrăm și noi.

De asemenea, am făcut un scurt istoric de când și cum a început acest fenomen al discursului urii, de la discursurile fasciste până în zilele noastre la incidentul Cold Play – Babașa. Oamenii și-au adus aportul prin exemple pe care le-au trăit, pe care le-au auzit, cele la care asistă pe plan online sau offline, ne-au prezentat din proverbele românești stereotipii și prejudecăți existente în comunitățile din care fac parte.

Am adus în atenție modalitățile de realizare a unei petiții și instituțiile satului care reglementează, cum și cui poți să te adresezi în cazul în care ești victima a discursului instigator la ură. Oamenii au înțeles ce înseamnă discursul urii, o să promoveze și disemineze informațiile prezentate aici și o să și colaborăm în cazul în care ei identifică astfel de cazuri”, a declarat Eugen Ghiță, președintele Asociația RomaJust.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?