Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Măicănești, Slobozia Ciorăști şi Sihlea, cadastrate integral cu fonduri de la OCPI Vrancea; suma totală alocată în județ este de peste 7 milioane de lei

Comunicat de presă:

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vrancea a încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 53 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 57 eligibile. Dintre cele 53 de unități administrativ-teritoriale, 50 de UAT-uri au încheiat contracte de prestări de servicii de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale. 

Suma totală alocată celor 50 de UAT-uri este de 7.353.548,47 de lei. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul celei de-a X-a etape de finanțare a Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Vrancea.

Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale au încheiat contracte de finanțare cu OCPI Vrancea. Ulterior, 50 de UAT-uri au semnat contracte de prestări servicii pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate.

În prezent, din totalul de 73 UAT-uri din județul Vrancea, trei sunt cadastrate integral (Măicănești, Slobozia Ciorăști şi Sihlea), iar în alte 66 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale. PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.

Purtător de cuvânt: Victoria Ene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?