„Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti a câştigat un proiect de 29.388.511,27 lei prin programul Fondul de Modernizare – Ministerul Energiei: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei. (…) Contractul a fost semnat în prezenţa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, şi a rectorului Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu”, au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior într-un comunicat remis AGERPRES.
Proiectul este intitulat „Asigurarea energiei electrice prin instalarea de sisteme fotovoltaice pentru autoconsum în clădirile UNSTPB”. Potrivit sursei citate, prin instalarea acestor sisteme fotovoltaice, Politehnica Bucureşti va reuşi să asigure o sursă de energie verde şi sustenabilă pentru activităţile sale zilnice, reducând astfel dependenţa de sursele convenţionale de energie şi implicit costurile energetice.
Puterea instalată cumulată va fi de 7,04 MW, generând anual aproximativ 7.618 MWh de energie electrică, această energie urmând a fi distribuită eficient în cele trei campusuri, asigurând 1.526 MWh/an pentru Regie, 5.458 MWh/an pentru Noul Local şi 632 MWh/an pentru campusul Leu. Studenţii şi personalul universităţii vor beneficia de condiţii mai bune în spaţiile de cazare şi în sălile de curs, datorită creşterii eficienţei energetice şi optimizării consumului de energie.
În acelaşi timp, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră va contribui la un mediu mai sănătos şi mai curat pentru întreaga comunitate universitară, se subliniază în comunicatul citat. „Acest sprijin financiar reprezintă un angajament ferm al Ministerului Energiei de a susţine instituţiile publice în tranziţia către surse de energie regenerabilă şi de a încuraja adoptarea soluţiilor inovatoare care contribuie la reducerea impactului asupra mediului.
Implementarea acestui proiect la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti este o dovadă concretă că dezvoltarea sustenabilă poate merge mână în mână cu îmbunătăţirea calităţii vieţii şi eficientizarea proceselor educaţionale. Totodată, prin această iniţiativă, universitatea îşi asumă un rol activ în promovarea responsabilităţii sociale, prin angajamentul de a transforma campusul într-un „campus verde”.
Acest demers nu doar că reduce costurile energetice, dar oferă şi un mediu educaţional mai prietenos şi mai sustenabil, contribuind la formarea unei generaţii de ingineri şi specialişti care vor continua să dezvolte soluţii inovatoare pentru viitor”, a declarat Mihnea Costoiu, citat în comunicat.